Parenting pozitiv

10 pași către un parenting pozitiv

Când vorbim despre parenting pozitiv sau disciplină pozitivă, ne gândim la o abordare pe care adulții (bunicii, cadrele didactice) o adoptă pentru a îndruma copiii către comportamente pozitive și independente, menite să ducă la un adult integrat social și productiv.

În continuare, îți prezentăm 10 pași către o abordare pozitivă a parentingului

  1. Învață-l să-și rezolve problemele – Dacă micuțul tău se confruntă cu o problemă, permite-i să vină cu o soluție înainte de a încerca să-l ajuți chiar tu.
  2. Spune-i „nu” câteodată – Este important ca cel mic să învețe că nu poate avea întotdeauna ceea ce își dorește și că trebuie să aștepte sau câștige obiectul dorit.
  3. Creează o rutină zilnică – Copiii răspund foarte bine la structură și rutină. Rutina zilnică îi poate ajuta să fie gata dimineața, pentru cină și chiar la somn în timp util.
  4. Fii un model – Dacă cei mici văd că le răspunzi țipând sau ridicând vocea atunci când lucrurile nu merg așa cum trebuie, sunt foarte multe șanse ca și ei, la rândul lor, să îți răspundă la fel în situații pe care le consideră dificile.
  5. Evită pedepsele fizice – Acestea îl pot face pe copil să fie temător și să îl determine să aibă un comportament agresiv la rândul lui.
  6. Fii consecvent – Atunci când promiți ceva (și nu numai) asigură-te că îți respecți cuvântul. Inconsistența îl poate face pe copil să fie confuz și nu va ști niciodată ce așteptări ai de la el. Asigură-te și că toți membrii familiei cunosc aceste aspecte.
  7. Arată-i că orice acțiune are consecințe – În acest fel, copilul va învăța că un comportament poate avea consecințe. Dacă distruge intenționat o jucărie, nu îi cumpăra alta pentru ca cel mic să învețe că există consecințe ale comportamentului său. Dar, dacă te ajută la treburi casnice sau își stânge mereu jucăriile, asigură-te că știe că îl apreciezi pentru acest lucru.
  8. Recompensează și laudă comportamentele pe care îți dorești să le vezi din nou în viitor – De exemplu, dacă cel mic și-a făcut curățenie în cameră de prima oară de când l-ai rugat, recompensează comportamentul, în loc să-l lași să treacă neobservat. Recompensarea și lăudarea comportamentelor potrivite va crește probabilitatea ca acestea să aibă loc din nou.
  9. Urmărește-i acțiunile cu atenție – Dacă îți rogi copilul să facă o activitate, asigură-te că o face. Dacă îl rogi, însă nu urmărești ce s-a întâmplat, copilul va învăța că nu trebuie să te asculte. Chiar și atunci când începe să plângă și să se supere, este important să rămâi ferm și să te asiguri că va face ceea ce l-ai rugat.
  10. Oferă-i copilului tău libertatea de a face propriile greșeli și de a învăța din ele – Este natural să îți dorești să îți protejezi copilul și să previi să facă greșeli. Cu toate acestea, este extrem de important ca cel mic să învețe din greșeli și să ia măsuri pentru ca aceste greșeli să nu se repete în viitor.