Analiza comportamentală aplicată (ABA) este o abordare validată științific pentru înțelegerea și modificarea comportamentului, în scopul îmbunătățirii calității vieții indivizilor. De-a lungul timpului, au existat numeroase aspecte înțelese greșit sau incomplet în ceea ce privește aplicabilitatea, implementarea și eficientă ABA.

Cele mai des întâlnite confuzii provin dintr-o informare insuficientă asupra progreselor constante în domeniul științei ABA. Se impune, astfel, o mai clară distincție între ABA tradițională (implementarea principiilor comportamentale folosite în anilor ‘70, chiar și la începutul anilor ’80 de către pionierii acestui tip de intervenție) și ABA recomandată astăzi, care include în prezent și procedeele Comportamentului Verbal și care seamănă doar într-o mică măsură cu metoda tradițională.

În tehnica de implementare a programelor au survenit , de-a lungul anilor de studiu, multiple modificări semnificative. În prezent, o intervenție ABA de calitate se va axa din ce în ce mai mult pe predarea în mediul natural – adică predarea unor obiective planificate, atunci când apare în mod natural o motivație. Învățarea nu trebuie să capete un aspect rigid, iar intervenția nu trebuie să se desfășoare în medii de lucru sterile, lipsite de elemente ce pot distrage atenția sau ferite de impactul natural al mediului în care copilul se dezvoltă. Din contră, în noua abordare ABA, specialiștii caută să organizeze contexte firești de învățare, astfel încât educarea să aibă loc într-un mod pe cât de eficient, pe atât de distractiv pentru toți cei implicați.

În continuare, sunt prezentate doar câteva dintre motivele pentru care ABA este (și trebuie să fie) aplicată în educarea tuturor copiilor:

1. Toți copiii învață din mediu. Diferența care poate fi făcută de oricine, este aceea că, studiind știința ABA, orice părinte se poate înarma cu proceduri validate științific și cu strategii de stimulare menite să dezvolte copilul în mod armonios, atât în plan cognitiv, cât și social, crescând în același timp stima de sine și gradul de adaptabilitate al copilului, precum și toleranța la frustrare, încă de la o vârstă fragedă (aspect deosebit de important în dezvoltarea și succesul său pe întreg restul vieții).

2. Învățarea incidentală – numită de unii autori și “predarea în miscare”, presupune predarea unor obiective neplanificate (în mod spontan), atunci când în mediu apare în mod natural o motivație. Miile de situații care apar în mod firesc în activitatea cotidiană pot fi fructificate, chiar de către părinți, generând mii de oportunități de învățare, într-un mod foarte plăcut copilului. De exemplu, dacă micuțul este interesat și curios de activitățile mamei, își dorește să stea alături de ea și se implică în acele activități, el poate fi cu ușurință încurajat să se angajeze în diverse acțiuni adecvate nivelului său (în funcție de vârstă): I se dă un cuțit de plastic cu care să felieze o banană anterior decojită, este învățat să pună rufele în mașina de spălat, să separe lingurile de lingurițe și să învețe astfel o noțiune opusă (mare-mic), să fie conștient de anumite obiecte lipsa din rutină zilnică (I se ascunde săpunul atunci când merge să se spele pe mâini și este încurajat să întrebe unde este, sau doar să-l caute cu privirea – la vârste mai mici), să sorteze hăinuțele lui de celelalte, să își sorteze șosetele după culori, să găsească perechile și să le pună la locul lor, etc.

3. Poate fi descoperit scopul din spatele fiecărui comportament al copilului. Prin analiza funcțională, părintele poate afla exact ce vrea un copil să obțină cu adevărat atunci când se comportă într-un anumit fel. De exemplu, un părinte ar putea crede că nu va întreține comportamentul copilului său de a țipa în magazin în dreptul raionului de jucării atât timp cât nu îi cumpără nimic atunci când se poartă astfel. Este posibil, însă, ca părintele să nu știe că ceea ce îi întreține de fapt micuțului acest comportament este tocmai atenția pe care o primește atunci când țipă într-un magazin (părintele îl consolează, îi vorbește, îl ia în brațe, persoanele aflate în magazin îl încurajează sau îl ceartă). Această atenție care i se acordă îl poate recompensa mai mult decât jucăriile în sine. Dacă nu poate fi indicat corect scopul unui comportament, este foarte posibil să fie aplicată o metodă ineficientă în încercarea de a schimba comportamentul.

4. Sistemele de tokeni – unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de modificare a comportamentului, acest instrument constă în implementarea unor simboluri acceptate atât de copil cât și de părinte, care funcționează ca promisiuni ale recompensării viitoare. Implementarea unui sistem de tokeni poate să ajute un copil să își ia un reper temporal (și nu numai) atunci când îi este greu să reziste timp îndelungat într-o sarcină, când îi este greu să aștepte, când i se cere o îndeplinească o serie de comportamente înainte de a ajunge la un anumit scop (prestabilit) sau când trebuie să înțeleagă că va accesa o recompensă, dar nu imediat, ci doar după respectarea sau îndeplinirea anumitor cerințe.

5. Contractele comportamentale – părinții pot avea înțelegeri prestabilite cu copiii lor, pe termen scurt sau mediu inițial, iar la vârste mai mari chiar și pe termen lung – de asemenea, copilul poate fi învățat să își monitorizeze singur comportamentul, atunci când are dorința să îl modifice. Existența acestor contracte (numite și contracte de contingență) specifică o relație contingentă între manifestarea unui comportament și livrarea unei recompense stabilite de comun acord (un copil trebuie să accepte să rămână liniștit în trei zile la rând la grădiniță, fără să țipe la plecarea părinților, iar consecințele sunt prestabilite, împreună, în funcție de preferințele copilului și de posibilitățile părinților: accesarea unui bilet la spectacolul preferat, un picnic în familie în natură, o plimbare cu bicicleta, o ieșire la locul de joacă, cumpărături, etc. – în funcție de motivațiile fiecărui copil).

6. Intervențiile pe antecedent – atunci când sunt cunoscute funcțiile comportamentelor, intervențiile pe antecedent pot fi extrem de utile în a evita situații indezirabile, sau în a ajuta copilul să nu fie pus într-o postură dificil de depășit în acel moment.

7. Părinții vor învăța să nu promită copiilor lucruri pe care știu că nu le pot oferi, doar pentru a-i calma pe moment și să nu îi amenințe cu ceva despre care știu atât ei, cât și copiii că nu se vor întâmpla (“Daca nu te liniștești, mami pleacă și te lasă singur aici”). Existența contingenței dintre acțiunile copilului la indicațiile părintelui și accesul la recompensă, vor ajuta copilul să aibă din ce în ce mai multă încredere în părinți, având siguranța că îi sunt ascultate și înțelese nevoile și dorințele, dar și că promisiunile sunt respectate sau că îi sunt recompensate comportamentele dezirabile. Un părinte care aplică ABA cu copilul său, îl va ajuta într-un timp scurt să înțeleagă că are mult mai mult de câștigat atunci când se poartă frumos sau când își duce la bun sfârșit sarcinile impuse. Atunci când un copil știe atât ce se așteaptă de la el, cât și ce consecințe minunate apar ca urmare a unui comportament (sau activități, cerințe îndeplinite, etc.), el va putea să înțeleagă că există niște repere, niște termeni prestabiliți, niște reguli care dacă sunt respectate, toată lumea are de câștigat. Ulterior, acest lucru va aduce mari beneficii în viața și dezvoltarea copilului (adaptabilitate, independență, toleranță pentru situații noi, neprevăzute, stimă de sine crescută).

8. Ajută la construirea și menținerea unor relații echilibrate și armonioase în familie. ABA poate ajuta părinții să ajungă mai ușor la un consens în privință educării unui copil, fiindu-le mai ușor să stabilească de comun acord obiectivele propuse și prioritățile, dar și să acționeze amândoi în același fel, fără a favoriza contrastele comportamentale și fără a debusola conduita copilului. Astfel, nesiguranța copilului este diminuată și încrederea în sine și în părinți va fi sporită.

9. Dă viață predării! Orice abilitate poate fi învățată într-un mod amuzant și accesibil copilului, astfel încât acesta va percepe învățarea drept o activitate distractivă, devenind tot mai motivat să afle mereu lucruri noi și să ceară informații despre lucrurile pe care nu le înțelege, dar și să exploreze și să găsească singur rezolvări ale problemelor apărute.

10. Există numeroase tehnici menite să sporească motivația unui copil pentru activități nepreferate sau chiar evitate. Dacă unui copil nu îi place o anumită materie sau o anumită activitate, ori dacă are prea puține activități (este pasiv, nu se angajează în mod spontan în activități de cunoaștere, nu este suficient de curios, nu inițiază), există modalități care pot să sporească interesul pentru acele lucruri.

Articol oferit de Anda Samson, psiholog, analist comportamental BCaBA