Comportamentul pozitiv

Ce este comportamentul pozitiv?

Într-o anumită măsură, diferența dintre comportamentul pozitiv și cel negativ stă doar în ochii privitorului. Sistemul tău de valori, care își are rădăcina în modul în care ai crescut și în background-ul cultural, precum și în experiențele de viață, vor determina ceea ce crezi că este un comportament pozitiv. Atunci când adulții au sentimente pozitive față de propriile persoane pot înțelege și accepta mai bine comportamentele copiilor.

Acest articol pornește de la premisa că un comportament pozitiv este acela care îl va ajuta pe copil să avanseze spre obiectivul de a deveni un adult normal și perfect funcțional. În alte cuvinte, comportamentul care este specific pentru un anumit stadiu de dezvoltare și care pavează drumul către următorul stadiu este considerat ca fiind unul pozitiv.

Comportamentul pozitiv nu este însă același lucru cu respectarea dorințelor adulților, în special dacă aceste dorințe reflectă lipsa de cunoștințe legată de dezvoltarea copiilor.

Unele comportamente pozitive pot părea însă negative. T. Berry Brazelton (1992), un pediatru renumit, susține că există momente previzibile în viețile tuturor copiilor atunci când ideea de comportament pozitiv eșuează: atunci când copiii par să nu înainteze deloc în dezvoltare, în moduri în care îi descurajează pe părinți. Aceste momente semnalează o stopare a creșterii fizice, cognitive și socio-emoționale. De exemplu, atunci când un copil este pe punctul de a începe să meargă se poate frustra pentru că este lăsat mereu în urmă și poate avea crize de furie. Brazelton vede aceste perioade ce fiind puncte critice, însă oportunități pentru a înțelege și pentru a sprijini asemenea comportamente, dacă le anticipăm pozitiv și nu le transformăm în bătălii interioare.

Prin studiul dezvoltării copilului și prin observarea cu atenție a comportamentelor mai multor copii, poți învăța să îți adaptezi așteptările, astfel încât comportamentul pe care îl aștepți să se afle între limitele pe care copiii le pot atinge. Observând comportamentul unui anumit copil de-a lungul timpului, vei începe să înțelegi ce reprezintă anumite comportamente pentru el. Ai putea chiar începe să observi cum un comportament care poate părea iritant pentru tine, pentru copil are o funcție pozitivă.

Concentrarea asupra comportamentelor pozitive pune comportamentele negative într-o perspectivă mai bună și dezvoltă o imagine mai exactă asupra copilului tău. Îți permite să pui accentul pe punctele forțe și îl ajută pe copil să își depășească punctele slabe.

Bebeluși

Pentru bebeluși, comportamentul este limbajul în care ne comunică lucrurile de care au nevoie. Bebelușii care plâng atunci când sunt infometați sau uzi au comportamente pozitive. Ar trebui să ne îngrijorăm mai mult dacă un copil stă prea liniștit în pătuț fără să se miște, să interacționeze sau să scoată sunete.

Bebelușii fac multă gălăgie, deși adulții par să asocieze un copil tăcut cu un copil cuminte. Bebelușii își folosesc corzile vocale pentru a atrage atenția și pentru a-și exprima bucuria, cu excepția cazurilor în care au o dizabilitate.

Bebelușii au nevoie de atenție și suferă când aceasta nu le este oferită. Gânguritul, râsul, ridicarea brațelor și a picioarelor, chiar și țipătul, toate sunt moduri în care bebelușii sănătoși încearcă să ne atragă atenția asupra nevoilor pe care le au.

Bebelușii cu dezvoltare normală sunt sociabili. Iubesc oamenii și adoră jocurile pe care persoanele din jur le joacă împreună cu ei. Se atașează puternic de persoanele care sunt importante în viețile lor. Acest tip de atașament este o parte importantă din evoluția lor, ca oameni. Jucăriile, televizorul și biberoanele nu ar trebui să înlocuiască niciodată contacul uman și vocea în viața bebelușului tău. Pentru a fi fericiți și pentru a se simți în siguranță, bebelușii trebuie să fie iubiți necondiționat, iar aceasta este responsabilitatea ta.

Bebelușii tipici sunt activi. Se rostogolesc, se ridică din pat și încep să se cațere. Bebelușii sunt curioși și încă nu pot simți pericolul. Nu fac năzbâtii pentru că sunt răi sau pentru că vor să îi supere pe părinți. Doar urmează nevoile naturale de a explora mediul, de a cunoaște ceea ce nu știu deja. Fac asta prin intermediul gustului, atingerii, mestecatului, văzului și auzului.

Tot ceea ce trebuie să faci tu este să le pregătești mediul pentru a-l putea explora în siguranță și să îi încurajezi să exploreze.

Copiii mici

Un comportament pozitiv al copiilor mici este când încep să exploreze pe cont propriu. Vor să folosească tricicleta, chiar dacă la început vor merge doar pe lângă ea, în loc să o pedaleze. Le place să-și țină echilibrul pe lucruri care se află la o ușoară înălțime față de sol, chiar dacă își țin părinții de mână.

Câteodată, fericirea lor înseamnă să urce pe locuri înalte din care le este prea frică să coboare.

Câteodată, o figurină de carton de la magazin se poate transforma într-o jucărie pe care să o folosească zile întregi.

Fericirea poate fi reprezentată de câteva pietre pe care copilul tău le-a ales pentru fiecare membru al familiei.

Fericirea poate însemna ca cel mic să aibă în jur persoane care să înțeleagă cât îi este de greu să se răzgândească. De exemplu, după ce a decis că vrea să mănânce un sandviș cu unt de arahide, este foarte greu să se răzgândească și să mănânce un sandviș cu gem.

Fericirea stă în momentul în care copilul învață să cânte un cântecel la școală, pe care apoi să-l reproducă la acasă pentru mama și pentru tata, care să-l întrebe apoi: „Unde ai învățat asta?”.

Fericirea unui copil mic poate însemna că mănâncă cina din farfuria preferată cu Peter Rabbit, murdărindu-și degetele și față, fără ca vreun părinte să se supere.

După ce copiii împlinesc doi ani și devin conștienți de folosirea toaletei, le place să se ocupe singuri de acest lucru. Câteodată, adoră să își surpinda educatoarea mergând singuri la baie și amintindu-și că trebuie să se spele pe mâini.

Copiii cu vârste între 3 și 6 ani

Pentru copiii cu vârste între 3 și 6 ani acțiunea este un comportament pozitiv, cheia către o dezvoltare sănătoasă și armonioasă, semn că cel mic începe să crească. Acțiunea fizică înseamnă alergarea, cățărarea, târâtul și săritul. Copiii stau liniștiți doar dacă este alegerea lor, de aceea este de preferat să îi lași să își aleagă singuri activitățile. Știu deja ceea ce își dorește corpul lor să facă mai departe. Dacă decid să citească sau să deseneze, concentrarea lor poate fi destul de intensă.

Un comportament pozitiv poate implica jocuri în echipă alături de prieteni.

Comportamentul pozitiv poate însemna ca cel mic să cânte în stetoscop și să încerce să se audă apoi. Sau să își facă skiuri din bucăți de lemn găsite la colțul blocului, să își așeze picioarele în ele și să meargă pe stradă, făcându-și prietenii să radă.

Un comportament pozitiv poate implica cățărarea pe o funie pe care o țin prietenii sau sariturile în sala de sport.

De asemenea, un comportament pozitiv poate implica să-și ia rămas bun de la tine și să plece cu prietenii. Să se lupte cu amicii în iarbă, știind că nimic rău nu se poate întâmpla.

Discuțiile și ascultarea sunt comportamente pozitive, deși pentru copiii mai mici este mult mai interesant să vorbească decât să asculte. Vei auzi de multe ori conversații care sună ca două interviuri derulate în același timp pe un casetofon, cu ambii copii vorbind, fără ca vreunul să asculte.

Un comportament pozitiv poate fi și împărtășirea sentimentelor față de o altă persoană.

Toate comportamentele copiilor au o interpretare, iar sarcina adulților este să o găsească. Ce spun despre ei lucrurile pe care le fac copiii?

Nu poți trage concluzii după unul sau două incidente. Trebuie să-i urmărești pentru o perioadă mai lungă de timp. După ce copiii au adormit, pune-ți întrebarea: „Ce comportament pozitiv am observat azi?”. Apoi poți analiza totul.

Bineînțeles, problemele nu trebuie să fie ignorate.  Doar că problemele aparente pot fi comportamente pozitive pentru unii copii. Este și cazul copiilor care sunt tăcuți și retrași la început, dar care încep să aibă încredere în tine și în ei în mod treptat și încep să evite regulile. Acestea ar putea fi probleme pentru tine, însă pentru acești copii ele înseamnă că încep să evolueze și să crească. Ce poți face? Nu încerca să le controlezi comportamentul și să îi împingi înapoi în cochilie. Obiectivul tău este să îi ghidezi pentru a-și atinge nevoile individuale. Într-o perioadă scurtă de timp, acești copii își vor dori să urmeze din nou regulile.