contact@aba-romania.ro | GDPR

Sa pedepsim comportamentele, nu copilul

Stim cu totii cat de controversata este procedura de „pedeapsa” in educatia copilului. Unii spun ca este absolut necesara, altii ca este daunatoare, ca afecteaza increderea copilului in potentialul lui, altii spun cum ca nu ar trebui niciodata folosita, copiii nu ar trebui niciodata pedepsiti.
Desigur, cercetarile arata ca folosirea pedepsei poate crea pe viitor si mai multe comportamente negative. Asta pentru ca de multe ori se omit anumite considerente, de altfel extrem de importante in educatia copilului: modelul parental, istoricul consecintelor anterioare (cat de des a fost recompensat sau pedepsit in trecut), experientele traite, contextul familial, relatia parinte – copil, mediul in care este aplicata procedura in cauza.

Trebuie sa avem tot timpul in minte faptul ca, prin comportamentele lui, copilul experimenteaza, asadar nu putem atribui o „vina” reala conduitelor negative pe care le intalnim la copii. Adultii din viata fiecarui copil ofera modelul, aplica consecintele, stabilesc limitele. Cu cat un copil este mai des recompensat, incurajat, laudat, cu atat are mai multa incredere in el si in actiunile lui. Pe de alta parte, daca in incercarile lui de a-si exprima dorintele sau nevoile, intr-o forma sau alta, se loveste mai tot timpul de consecinte negative, el va dovedi o rezistenta mai mica la acestea, iar conduita sa poate degenera intr-una opozanta.
Dar care este marea problema cu „pedeapsa”? Raspunsul cel mai evident ar fi – Intelegerea gresita a conceptului – de aici plecand si aplicarea sa eronata. In cele ce urmeaza am sa incerc sa fac distinctia intre „pedeapsa” ca termen stiintific si „pedeapsa” ca termen colocvial. “A pedepsi un copil” nu se poate spune ca e chiar o „procedura dovedita stiintific”. Daca am avut o zi grea si obositoare si colac peste pupaza copilul nostru incepe sa devina galagios, sa ceara diverse lucruri, sa ridice tonul, sa refuze cerintele noastre, s-ar putea ca la un moment dat sa cedam si sa ii spunem „du-te in camera ta si stai acolo pentru 5 minute”.

Ce am facut de fapt in acel moment? Ce am pedepsit sau pe cine? Ce l-am invatat pe copilul nostru? De multe ori nici noi nu stim sa raspundem la aceste intrebari. A fost probabil multitudinea de comportamente deranjante intr-un timp scurt care ne-a facut sa reactionam asa. Insa ce a invatat copilul din aceasta consecinta? Oare stie ce nu a facut bine si de ce a fost „pedepsit”? Si nu in ultimul rand, de unde stim ca a-l trimite in camera lui chiar va fi o pedeapsa pentru el? Stim cu certitudine ca acest lucru ii provoaca disconfort si ca il va invata sa nu repete comportamentele pe viitor (asta daca stie care dintre ele)?  Sau toate comportamentele anterioare au avut ca rol determinarea acestei reactii din partea noastra (eventual pentru a avea acces pentru 5 minute la un joc preferat din camera lui)? Fara sa stim toate lucrurile acestea, nu putem nici macar sa ne gandim ca am rezolvat vreo problema de comportament. Cel mult, ce am facut a fost sa ne restabilim confortul propriu.

Si toate aceste probleme apar pentru ca nu stim exact ce vrem sa pedepsim. Din punct de vedere comportamental, pedeapsa este o consecinta care provoaca disconfort in urma manifestarii unui comportament si ne invata sa nu il mai repetam pe viitor. Mai exact, avem pedepse pozitive (ca atunci cand atingem un obiect fierbinte si simtim senzatia de arsura, cand primim o amenda pentru parcare ilegala)  dar si pedepse negative ( retinerea carnetului de conducere pentru depasirea vitezei).

Asadar, si la copii, pedeapsa poate fi de orice natura. O privire incruntata, un refuz (nu!), o ironie, o zgarietura, toate pot constitui pedepse pentru comportamentele noastre. Nu trebuie sa vorbim despre autoritate, duritate, pedeapsa fizica. Ceea ce constituie „pedeapsa” pentru cineva poate fi neutru sau chiar recompensant pentru o alta persoana. Pedeapsa este orice ne descurajeaza sa repetam un comportament. De aceea, trebuie sa intelegem ca ceea ce functioneaza ca pedeapsa nu este general valabil, ci are mai degraba caracter individual. Mai departe, dupa ce am inteles asta, trebuie sa ne asiguram ca suntem corecti cu copilul nostru si ca transformam fiecare experienta intr-o oportunitate de invatare.

  • Am folosit si alte proceduri de corectare a acestor comportamente (cum ar fi recompensarea comportamentelor alternative, pozitive)?
  • Ne-am asigurat ca pustiul stie ce asteptam de la el sau i-am transmis doar ceea ce NU asteptam?
  • Cand comportamentul va fi eliminat, el va sti cu ce sa il inlocuiasca?
  • Si mai ales, exista un echilibru in procedurile aplicate de noi (recompensam sau doar pedepsim)?
    Raspunsul la aceste intrebari ne va ajuta sa ne dam seama cat de „corecti” suntem cu copiii nostri.

Iata pasii ce trebuiesc urmati atunci cand ne dorim sa scadem un comportament:

1. Identificam comportamentul pe care vrem sa il modificam (pentru ca este deranjant, neadecvat, neacceptat social)

2. Stabilim comportamentul alternativ (cel cu care vrem sa inlocuim comportamentul problema)

3. Definim comportamentele, deopotriva cele pozitive cat si cele negative si le prezentam copilului, pe intelesul lui. El trebuie sa stie care sunt asteptarile noastre si care este motivul pentru care trebuie sa procedeze intr-un fel si nu invers.

4. Cream oportunitati de a-l recompensa pentru ceea ce face bine.

5. Abia dupa ce am ajuns la concluzia ca recompensarea nu a functionat, ca si procedura (dupa ce am aplicat-o ca la carte), putem lua in considerare aplicarea pedepsei

6. Incepem intotdeauna cu cea mai putin restrictiva pedeapsa pentru comportamentul nostru ( mai degraba ii retragem o jucarie pentru 5 minute ca si pedeapsa ca a trantit-o pe jos decat sa ii refuzam o iesire in parc din aceleasi considerente).

Nu in ultimul rand, ca parinti avem datoria de a contribui la o dezvoltare cat mai armonioasa a copilului nostru si de a-i incuraja asertivitatea. Copilul nu este un adult in miniatura, nici nu trebuie sa fie copia fidela a parintelui. Trebuie sa ii pastram dreptul de a-si exprima opinia, preferintele, de a nu fi de acord cu noi, atata timp cat acestea nu degenereaza in probleme reale de comportament.

Anca Grigoras
Psiholog clinician
BCABA

Sa pedepsim comportamentele, nu copilul

RSS
Follow by Email
Facebook
Twitter
LinkedIn