Uita-te la mine!

Contactul vizual apare devreme in dezvoltarea copiilor tipici si are mai multe functii. Este implicat in dezvoltarea sociala, cognitiva si a limbajului. Un numar mare de copii cu autism nu reusesc sa dezvolte aceasta abilitate foarte importanta.


In cercetare au fost investigate mai multe principii si proceduri legate de contactul vizual.
Cercetarile de inceput au avut ca obiectiv contactul vizual pentru a obtine atentia instructionala (Uita-te la mine!) inainte de a introduce obiective academice si se folosea promptul verbal (vocal) si fizic. Premisa de la care au pornit era ca daca un copil nu reuseste sa se uite spre cel care preda, nu va reusi nici sa raspunda, nici sa invete. Desi procedurile folosite reuseau sa creasca acest comportament s-a pus problema functionalitatii acestor interventii.

Rezultatele cercetarilor care investigau contactul vizual ca pre-achizitie pentru instructiuni intensive au aratat generalizare limitata in mediul social, fata de alte functii sau alte persoane (copiii faceau contact vizual in mediul, cu persoanele si in situatiile in care invatasera, insa nu si in altele). De asemenea, utilizarea promptului verbal si fizic prezinta dezavantaje. Unii copii se pot opune la promptul fizic si pot manifesta alte comportamente care sa interfere cu contactul vizual. Promptul verbal este retras cu dificultate si necesita mult timp, astfel ca abilitatea este achizitionata intr-un ritm lent.

Incepand cu 1980 cercetarile au abordat contactul vizual in contexte sociale prin strategii variate. Procedurile care au adus rezultate modeste au fost modelare din partea celor de aceeasi varsta, trainingul raspunsului pivotal implementat de cei de aceeasi varsta, jocul de rol, imitatia contingenta, tehnici naturalistice de modificare a comportamentului combinand incercarile distincte si trainingul raspunsului pivotal.

Aceste studii nu au inclus o analiza a rolului variabilelor sociale si motivationale implicate in invatarea contactului vizual de catre copiii tipici. Astfel ca acest comportament a avut ca si consecinta obtinerea unei recompense tangibile, lauda sau mancare.

In 2013, Vincent Carbone si echipa sa au analizat variabilele motivationale si discriminative care sunt responsabile de achizitionarea contactului vizual de catre copiii tipici. Vederea fetei partenerului de comunicare functioneaza ca recompensa pentru contactul vizual si in acelasi timp este stimul discriminativ (SD) pentru cerere. Pornind de la aceasta analiza el a incorporat in predarea cererii si contactul vizual. Studiul de caz prezentat de el este despre un baiat de 3 ani care putea cere ce-si dorea folosind cate un cuvant. In 10 % din situatii copilul se uita cand cerea. Procedura de predare a fost urmatoarea: terapeutul facea in permanenta contact vizual cu copilul si il tenta cu diferite lucruri preferate. Cand copilul cerea fara sa se uite, terapeutul nu-i oferea obiectul/lucrul cerut. Cand copilul cerea si se uita terapeutul ii oferea ce a cerut. Aceasta procedura poate functiona la copii cu caracteristici similare.

Dupa cum si Vincent Carbone spunea, este necesar ca in continuare sa fie studiate mai multe proceduri de predare a contactului vizual, dat fiind ca acesta indeplineste mai multe functii. De asemenea, este necesara perfectionarea tehnicii prezentate de el luand in calcul si alte aspecte: in viata reala sunt multe situatii in care partenerul de comunicare nu se uita. De asemenea, este necesara o demonstratie separata a faptului ca ochii si fata ascultatorului reprezinta un stimul discriminativ pentru cerere/mand.

Referinte:
Vincent J. Carbone Leigh O’Brien Emily J. Sweeney-Kerwin Kristin M. Albert,(2013) Teaching Eye Contact to Children with Autism: A Conceptual Analysis and Single Case Study. Education and treatement of children Vol. 36, No. 2, 2013

Geanina Bucuroiu
Analist comportamnetal acreditat (BcaBA)