Alina Bobârnac și Bianca Angelescu la Conferința Internațională ABA 2018: Utilizarea promptului vizual supradimensionat în predarea discriminărilor de întrebări

Conferința Internațională ABA 2018, cel mai mare eveniment din Sud-Estul Europei dedicat analizei aplicate a comportamentului, are loc între 20 și 22 aprilie și aduce din nou la București cei mai valoroși specialiști din tară și de peste hotare pentru trei zile de prelegeri și seminarii cu privire la cele mai noi teorii și practici în domeniu.

Alina Bobârnac, analist comportamental acreditat BCBA și președinte al Centrului New Odyssey, și Bianca Angelescu, onsultant în analiză comportamentală aplicată în cadrul Centrului New Odyssey, aduc o prezentare extrem de interesantă în ziua II a Conferinței: „Utilizarea promptului vizual supradimensionat în predarea discriminărilor de întrebări.”

Aria comunicării și dezvoltarea acesteia la copiii cu tulburare de spectru autist este deficitară în multe dintre cazuri. Pentru susținerea schimburilor conversaționale este necesară dezvoltarea unor abilități cum sunt numirile stimulilor observați în mediu sau oferirea răspunsurilor la diferite întrebări.

Obiectivul studiului a urmărit răspunsurile corecte la întrebări ce surprindeau elemente dintr-o imagine prezentată. A fost testat efectul stimulilor supradimensionați folositi ca prompt vizual pentru răspunsul corect la întrebările “Cine?”, “Ce?” şi ”Unde?”. Imaginile prezentate cuprindeau o persoană, un obiect – caracteristică a persoanei și o locatie specifică. A fost urmărită abilitatea de a răspunde fiecărui tip de întrebare, apoi, realizarea discriminării între întrebările exersate, iar în final a fost realizat transferul pe imagini noi in format 2D, prezentate fără stimuli supradimensionați.

Studiile subliniază folosirea promptului vizual în dobândirea răspunsurilor corecte la discriminarea de întrebări. Direcțiile viitoare pot urmări răspunsurile în propoziție, includerea altor tipuri de întrebări sau transferul răspunsurilor de la persoana a III a, pe baza imaginilor, la persoana I, pe baza propriilor experiențe.

Dacă iti dorești să asculți prezentarea extrem de interesantă, înscrie-te AICI la Conferința Internațională ABA.

Despre Alina Bobârnac

Alina Bobârnac este analist comportamental acreditat BCBA și președinte al Centrului New Odyssey. Are o experiență de 14 ani în educația timpurie și intervenția comportamentală aplicată. Alina este trainer pentru psihologi și terapeuți ABA (Registered Behavior Tehnician) și lector în cadrul cursurilor de acreditare BCBA/BCaBA Clemson University-Romania. În calitate de consultant BCBA, Alina este implicată activ, atât în programe de intervenție comportamentală aplicată, cât și în programe de educație incluzivă prin crearea de materiale auxiliare care susțin integrarea copiilor cu autism în gradiniță și școală.

Despre Bianca Angelescu

Bianca Angelescu este consultant în analiză comportamentală aplicată, în cadrul Centrului New Odyssey. Se implică cu entuziasm în jocuri alături de copii si se dedică cu maturitate în coordonarea planurilor de intervenţie comportamentală. Aria de interes subliniază zona clinică, de aceea îşi finalizează cursurile programului de masterat în Psihologia Sănătăţii – Cercetare Clinica şi Optimizare Comportamentală, la Universitatea Bucureşti. Activitatea în analiză comportamentală a determinat-o în alegerea cursului Applied Behavior Analysis din cadrul Clemson University, unde studiază pentru dezvoltarea abilităţilor profesionale.