Orice încercare de a plasa Analiza Comportamentală Aplicată în timp ne obligă să facem o analiză concentrică, de la învățarea prin condiționarea clasica a lui Pavlov la behaviorismul lui Watson și, mai târziu, la formularea radical – behavioristă a lui Skinner, urmată de dezvoltarea unei științe – Analiza Comportamentală – care continuă să evolueze și care își divide activitatea în 2 ramuri ce se dezvoltă independent : Analiza Comportamentală Experimentală și  Analiza Comportamentală Aplicată.

Ivan P. Pavlov (1849-1836) este un fiziologist (studiază procesul de viață al unui organism, de la cele moleculare, până la sisteme celulare complexe) care alege ca obiect de studiu sistemul digestiv.

El a studiat în primul rând cum sunt influențate  răspunsurile  reflexe de substanțele aflate în sistemul digestiv.  Mai târziu avea sa fie cel care demonstrează cum se crează o legătură între stimulii de mediu (lumina, sunete ) și reacțiile reflexe precum salivația, ca răspuns la prezentarea mâncării.

Dincolo de importanța majoră a rezultatelor muncii lui, Pavlov se remarcă mai ales prin modul de lucru care presupune   METODA EXPERIMENTULUI. El folosește metode precise care permit o observare și cuantificare sistematică a obiectului de studiu.

Tipul de învățare pe care Pavlov îl studiază în jurul anilor 1890 se numește CLASICAL/RESPONDENT CONDITIONING.

• Edward L. Thorndike (1874-1949) investighează cum influențează diferite consecințe dezvoltarea comportamentelor noi. El este cel care demonstrează că învățarea se perfecționează cu practică repetată (la pisicile înfometate).
• 

El este cel care formulează legi și principii ale comportamentului care susțin că, consecințele care urmează comportamentul ajută învățarea. Cea mai importanta  dintre legile formulate este THE LOW OF EFFECT care pretinde că dacă un tip de asociere este urmat de un anume grad de satisfacție, atunci relația dintre stimulii asociați este întărită, iar dacă asocierea este urmată de disconfort, atunci relația se slăbește.

• John B. Watson (1878-1958) este cel care pune în mișcare un nou curent în Psihologie – Behaviorismul. Interesat de studiul comportamentului animal, reiterează posibilitatea studiului comportamentului uman; Watson și Rayner  1920 ( Albert și Șobolanul Alb).

• Burruhus Frederic Skinner (1904-1990), inspirat de puzzle-ul box-ul lui Thorndike, crează o cutie similară(Skinner box) și începe o serie de studii experimentale pe animale, care extind conceptul învățării de la condiționarea clasică la condiționarea operantă.

Metoda de lucru impusa de Skinner presupune :

• O atenție deosebita pe studiul comportamentelor publice (overt behavior)
• Evaluarea frecvenței comportamentului pe o unitate de timp
• Studiul unui singur organism/a unui număr mic de organisme în același timp

Skinner introduce RESPONSE RATE ca variabilă dependentă în cercetare, variabila pentru care crează și un sistem de măsurare CUMULATIVE RECORDER, iar datele înregistrate vor fi dispuse într-un tip de grafic – grafic cumulativ. Continuând pe linia muncii de laborator, Skinner descrie orarele de recompensare, arătând cum recompensa și extincția influențează răspunsul.

Înainte însă de a fi considerat un om de știință, Skinner trebuie considerat un filosof și dacă pentru munca experimentală este inspirat de Pavlov și Thorndike, în ceea ce privește aplecarea către filosofie, Skinner duce mai departe ideea lui Watson  despre posibilitatea apariției unei științe a comportamentului, făcând-o într-o paradigmă nouă pe care o denumește  RADICAL BEHAVIORISM.

Ce este diferit în radical behaviorism față de behaviorismul clasic, are legătură cu ceea ce continuă să fie numit un punct slab al analizei comportamentale. Behavioriștii consideră că a te apleca spre cogniție (ceea ce gândește omul) și către afect (ceea ce simte omul) ca obiecte de cercetare, reprezintă anularea posibilității de a  cerceta omul cu mijloace științifice. Apare astfel ideea de a renunța la studiul acestor aspecte și se propune ca studiul omului să se facă exclusiv raportându-ne la comportament (ceea ce face omul).

Skinner înțelege neajunsul acestei abordări și consideră că doar descriind o serie de activități în care ființa umană se angajează este insuficient pentru a-i explica complexitatea. Așadar, Skinner nu ignoră gândurile sau afectele ci propune posibilitatea ca ele sa fie considerate comportamente. Ceea ce face omul reprezintă pentru Skinner un set de comportamente publice, iar ceea ce gândește și simte omul se numesc la Skinner comportamente private.

În anul 2002, în urma unui sondaj aplicat asupra unui eșantion de 1725 de persoane-membre ale Asociației Americane de Psihologie (American Psychological Association), Skinner este desemnat cel mai influent psiholog al secolului XX. Interesant este faptul că pe următoarele două poziții îi urmează Piaget și Freud. Poate în contextual acestui clasament, putem înțelege de ce comunitatea psihologilor se împarte atât de vehement în două.

Comunitatea celor care continuă să împrumute din ideile psihologilor experimentali și să le aplice în diverse forme de intervenție pe comportamentul uman crește treptat. Deși nu putem stabili un punct fix în istorie, știm că Analiza Comportamentală ca disciplina s-a extins mai ales între 1950 și 1960. Activitatea disciplinei se divide în două organisme științifice care se dezvoltă independent: ramura Analizei Comportamentale Experimentale și ramura Analizei Comportamentale Aplicate.

Astfel, în anul 1958 apare Journal of Experimental Analysis of Behavior (JEAB), iar la zece ani distanță, în anul 1968 apare Journal of Applied Behavior Analysis (JABA).

Analiza Comportamentală Aplicată este numele dat unei orientări/abordări psihologice  care se ocupă cu studiul comportamentului , termenul evoluând dintr-un termen popular în 1960, Behavior Modification. Pionierii  Behavior Modification erau în mare parte un grup de psihologi experimentali, instruiți în munca de laborator; alții însă făceau parte din grupurile psihologilor clinicieni care au intrat în contact cu munca de laborator.

Scopul Analizei Comportamentale Aplicate este acela de a dezvolta forme de intervenții empirice care să-și demonstreze eficacitatea la nivelul individului.  Analiștii comportamentali nu sunt aplecați spre a face declarații cu caracter general despre populație, ci se preocupă de înțelegerea comportamentului uman individual. Ceea ce face cu totul și cu totul specială Analiza Comportamentală Aplicată este faptul că propune ca mijloace de intervenție doar pe cele care sunt validate științific, iar acest lucru este cu atât mai important cu cât, într-o perioadă în care costurile sănătății sunt imense, este o nevoie urgentă de a găsi tratamente terapeutice care pot să-și demonstreze  rezultatele  (Berman 2000).

De ce ABA?

Dacă studiezi articolele publicate, atunci știi că ABA poate să fie acuzată de insuficiență, dar în nici un caz de ineficiență. Da, nu aplicăm ABA suficient în alte domenii decât  domeniul autismului, dar suntem cel mai bun tratament în autism și probabil, dacă am folosi resursele energetice, financiare și de timp pe care le folosim în autism și în depresie, în adicție, în educație sau psihopatologii, atunci poate am deveni și suficienți.

Analiza Comportamentală Aplicată rămâne o știință a calității, cu aplicabilități pe cantitate. Nu suntem suficienți cei care-i cunoaștem principiile, iar cei puțini, ne-am apucat de autism. În acest context, este normal ca ABA să fie adesea confundată cu un tratament în autism. Ea rămâne totuși o știință a învățării, iar dacă problemele omului se pot traduce din simptome și diagnostice, în deficite și excese, atunci știm că ABA se poate ocupa de ele.