Ȋnvǎţarea incidentalǎ este o metodǎ de predare ca şi DTT (Discrete Trial Teaching), ȋnsǎ diferenţa constǎ ȋn faptul cǎ oportunitatea de învățare este inițiată de interesul copilului pentru un obiect sau o activitate. Învățarea incidentală a fost inițial implementatǎ de Hart și Risley în 1978 și pusă în aplicare ca metodă de dezvoltare a limbajului. Ȋn primǎ instanţǎ, aceastǎ metodǎ a fost utilizatǎ în principal în rândul copiilor de vârstă preșcolară. Cu toate acestea, de la descoperirea sa, învățarea incidentală şi-a dovedit aplicabilitatea ȋn dezvoltarea mai multor tipuri de abilități şi pentru orice vârstă.
Ȋnvǎţarea incidentalǎ presupune ca mediul sǎ fie organizat astfel ȋncȃt sǎ atragǎ copilul. Ȋmi dau seama cǎ elevul este atras de ceva atunci cȃnd acesta aratǎ cǎtre o anumitǎ jucarie, se uitǎ la jucǎrie, se ȋntinde cǎtre jucǎrie, sau o cere verbal dacǎ are abilitǎţile necesare sǎ manifeste acest comportament. Atunci cȃnd folosim aceastǎ metoda de predare, este esenţial sǎ acordǎm mare atenţie intereselor copilului atunci cȃnd decidem ce materiale avem ȋn camera de lucru, deoarece acestea servesc atȃt drept materiale de lucru, cȃt şi drept ȋntǎritori (Mason, McGee, Farmer –Dougan, & Risley, 1989).
Ce face ca ȋnvǎţarea incidentală să fie eficientă?
· Ȋnvǎţarea incidentalǎ presupune valorificarea celor mai înalte interese ale copilului, astfel încât copilul sa fie motivat.
· Învățarea incidentală contribuie la generalizarea abilităților dincolo de mediul de lucru şi pregǎteşte copilul pentru ȋnvǎţarea ȋn mediul natural. McGee, Krantz, & McClannahan (1985,1986) au demonstrat cǎ este mai facil copilului sǎ transfere noţiunile ȋnvǎţate ȋn contexte noi şi cu peroane noi atunci cȃnd s-a folosit ca metodǎ de predare ȋnvǎţarea incidentalǎ.
· Ȋnvǎţarea incidentalǎ scade considerabil şansa ca elevul sa devinǎ dependent de prompt (McGee, 1985).
· Pǎrinţii pot continua şi acasǎ predarea fǎrǎ sǎ fie nevoiţi sǎ-şi modifice rutina (McGee,1993).
· Ȋnvǎţarea incidentalǎ face posibilǎ aplicarea unei intervenţii intensive atunci cȃnd copilul este angajat ȋn activitǎţi de joc specifice vȃrstei lor.
· Este o metodǎ bazată pe dovezi (evidence-based).
PAŞI ȋn implementarea ȋnvǎţǎrii incidentale:
1. AŞTEAPTĂ ca elevul să inițieze ȋnvǎţarea prin indicarea interesului sǎu din acel moment.
2. ADRESEAZĂ ȊNTREBĂRI generale precum: „Ce vrei să faci?”, „Ce vrei / ai nevoie?”
3. EXPRIMĂ-ŢI aşteptǎrile pe care le ai de la copil (ȋn termeni observabili, cuantificabili).
4. PROMPTEAZĂ copilul dacǎ/cȃnd este nevoie.
5. ȊNTĂREŞTE comportamentele adecvate. (McGee, Daly și Jacobs, 1994).
Exemple:
1. Dacǎ copilului ȋi place sǎ facǎ puzzle, eliminați câteva piese și cereți copilului să folosească cuvinte, PECS sau semne pentru a solicita piesele de care are nevoie -dezvoltarea limbajului.
2. Ȋn timpul jocului i se poate cere copilului sǎ potriveascǎ jucariile ,,la fel’’- dezvoltarea abilitǎţilor de potrivire.
3. Dacă copilului ii place Lego, construiţi voi iniţial și apoi ȋi cereți copilului să copieze modelul vostru – dezvoltarea abilitǎţilor de imitaţie, dezvoltarea abilitǎţilor vizuo-spaţiale.
4. Exersaţi scrierea literelor / numerelor / numelui folosind diverse instrumente de scris: cretǎ, carioci sau creioane groase,creioane cu diverse elemente ataşate (puf, figurine). Aceste instrumente de scris sunt distractive și un bun punct de plecare pentru copiii ce prezintǎ dificultǎţi ȋn ceea ce priveşte motricitatea finǎ- dezvoltarea motricitǎţii fine, a abilitǎţilor academice.
5. Cereți copilului să denumeascǎ obiectele atunci cȃnd mergeţi ȋn supermarket – dezvoltarea limbajului. 6. Oferiţi copilului şansa de a face alegeri cu privire la ceea ce doreşte să mănânce atunci cȃnd vǎ aflaţi la restaurant cerȃndu-i sǎ citeascǎ singur ce se regǎseşte ȋn meniu – dezvoltare abilitǎţilor academice (citit).
Articol oferit de Camelia Frangulea, BCBA
