Cum ne putem adresa comportamentelor problemă care au drept funcție evadarea din sarcină

comportamentelor problemă

Cum ne putem adresa comportamentelor problemă care au drept funcție evadarea din sarcină

Una dintre cele mai comune funcții ale comportamentelor problemă manifestate de copii este  evadarea din activitățile instrucționale, cum ar fi exercițiile din clasă, sarcinile impuse în sesiunile de lucru, refuzul de a executa cerințele pe care părinții le adresează copiilor, etc.

Altfel spus, copiii vor continua să manifeste acele comportamente care au drept rezultat încetarea sau evitarea unei sarcini neplăcute, dificile sau pe care o consideră plictisitoare. De exemplu, unui elev i se cere să rezolve fișa de matematică, el refuză și începe să țipe, iar mama sa decide să îl ajute și să o rezolve în locul lui. Este foarte probabil ca în viitor, când se va afla într-o situație similară, copilul va manifesta același comportament în încercarea de a scăpa de sarcina neplăcută.

Iată câteva intervenții pentru diminuarea problemelor comportamentale menținute de evitarea sarcinii:

  • Alegerea activității. Aceasta implică să i se ofere copilului posibilitatea de a selecta ordinea în care sunt rezolvate sarcinile, oferindu-i libertatea de a își organiza programele după cum dorește sau după cum îi este mai ușor. Acest tip de intervenție poate fi implementat cu ușurință, iar studiile au demonstrat că modalitatea reduce semnificativ problemele comportamentale și crește gradul de cooperare pentru sarcinile care erau inițial evitate.
  • Revizuirea curriculei. Uneori, lipsa cooperării în rândul copiilor se datorează faptului că sarcinile date sunt fie prea grele, fie prea ușoare pentru nivelul sau potențialul copilului. O reevaluare a planului de intervenție și o restructurare a acestuia ar putea avea efecte benefice în ceea ce privește gradul de cooperare în activități.
  • Retragerea sarcinilor. Metoda implică retragerea instrucțiilor (copilului nu i se mai prezintă sarcini), urmată de reintroducerea lor treptată. Se elimină acele sarcini dificile pentru copil (sau care s-a constat că generează necomplianță), acestea rămânând absente o perioadă. Ulterior, ele sunt sistematic și gradual reintroduse.
  • Recompensarea diferențiată a comportamentelor alternative. Probabil cea mai comună formă de recompensare a comportamentelor alternative implică oferirea de pauze din sarcină în acele momente în care copilul cooperează sau are alte comportamente noi, adecvate. În schimb, copilul nu va primi pauză ca urmare a comportamentelor problemă. În plus, pauzele pentru comportamentele prosociale și de cooperare, pot fi oferite într-o manieră mult mai plăcută (durată mai mare, acces la recompensele din topul ierarhiei, etc.).
  • Recompensarea diferențiată pentru absența raspunsului targetat pentru o anumită perioadă. Această tehnică implică oferirea pauzei doar ca urmare a unei anumite perioade prestabilite în care comportamentul de evadare nu a apărut deloc. Este important ca acest interval să fie presetat în funcție de capacitatea copilului, astfel încât succesul să fie probabil și foarte ușor de atins inițial (intervalul de timp se va seta mai mic decât perioada în care s-a observat inițial ca el poate persista într-o sarcină fără a manifesta comportamente nedorite). De exemplu, copilului i se va acorda pauză și acces la jocul preferat după ce reușește să stea într-o sarcină timp de cinci minute fără a manifesta comportamente neadecvate.
  • Trainigul de comunicare funcțională. Implică oferirea pauzelor atunci când copilul cere acest lucru (vocal sau gestual). Este învățat/ajutat să o ceară, pauza oferindu-i-se inițial ori de câte ori o cere, iar ulterior posibilitățile permise de a solicita pauza sunt diminuate. Astfel, el poate învăța că are dreptul la un anumit număr de pauze, folosindu-le atunci când este necesar. Copilul poate fi învățat astfel și să ceară asistență atunci când sarcina i se pare prea grea, iar adultul îl poate îndruma astfel încât să finalizeze sarcina fără comportamente nedorite.

 

Articol oferit de Anda Samson, psiholog, analist comportamental BCaBA