contact@aba-romania.ro | GDPR

Eficiența programelor ABA: Atribuțiile membrilor echipei

Procesul de intervenție comportamentală este unul amplu și implică multe resurse materiale, de timp și de energie. Spre deosebire de alte tipuri de asistare, în acest caz e nevoie de implicarea unui număr mai mare de persoane pentru ca totul să decurgă cum trebuie și ca programul să fie eficient. Însă rolul fiecărui membru al echipei pare să fie încă un teren necunoscut. Pentru unii clienți, dar și pentru practicieni, aceste roluri pot fi negociabile și mai mult decât atât, unii dintre membri par să fie dispensabili. Încă de la începutul programului de intervenție există confuzii legate de atribuțiile fiecăruia. Unii părinți consideră că e suficient să coopteze un practicant cu ceva experiență în implementarea acestor programe, alții insistă să completeze o echipă, dar fără să le fie clar ce așteptări poate să aibă de la fiecare.


Rolurile nedefinite ale membrilor din echipa de terapie permit în prezent o suprapunere a acestora ce are ca efect invariabil ineficiența programelor de intervenție comportamentală.
Ceea ce puțini știu și poate și mai puțini promovează este faptul că această echipă cuprinde întotdeauna și familia și că aceasta face parte din echipă.
Iată care sunt atribuțiile fiecăruia dintre membri echipei de intervenție comportamentală:

1.Rolul analistului comportamental (al coordonatorului)

Crearea și monitorizarea planului de intervenție. Analistul comportamental este cel care, bazându-se pe o evaluare cuprinzătoare a ariilor de dezvoltare, construiește un plan de intervenție personalizat pe care ulterior îl adaptează în funcție de schimbările din mediu și de nevoile copilului. Obiectivele se introduc treptat și se monitorizează prin sisteme clare de colectare de date. O practică greșită poate fi implementarea unui program generic (neadaptat la copil) sau omiterea etapei de evaluare.

Analizarea datelor obținute de părinți și terapeuți, evaluarea progreselor. Datele colectate de toți adulții care însoțesc copilul sunt analizate și pe baza lor se iau decizii legate de intervenția potrivită pentru fiecare comportament în parte. O practică greșită este aceea de a “testa” intervenții stabilite pe baza unor relatări subiective primite de la ceilalți.

Schimbarea modalității de predare: prompt-uri, materiale, mediu, recompense. Fiecare copil învață diferit și fiecare noțiune poate avea nevoie de o strategie diferită de predare. Analistul comportamental urmărește progresele obținute în cadrul sesiunilor de predare și modifică tehnicile în funcție de evoluția observată. O greșeală frecventă este aceea de a se insista pe strategii ce se dovedește prin date că nu sunt eficiente. Bineînțeles, aceste atribuții sunt împărțite cu terapeutul care e necesar să dovedească flexibilitate în predare.

Stabilirea structurii programului și sistemului de recompensare. Analistul comportamental ia decizia legată de structura programului deoarece acest program este construit pe baza planului personalizat de intervenție. Sistemele de recompensare, de asemenea, au nevoie de adaptare continuă astfel încât ele să ajungă să fie cât mai firești și accesibile în mediul natural al copilului sau chiar să fie preluate direct din mediu, fără o programare prealabilă.

Evaluarea calității terapiei. Analistul comportamental va evalua periodic calitatea terapiei implementate de terapeuți, urmărind îndeaproape aptitudinile acestora și factorii care influențează eficiența programului.

Oferirea de feedback. Atât terapeuții cât și părinții / familia au nevoie de feedback periodic în legătură cu modul în care aplică strategiile stabilite și felul în care însoțesc copilul în procesul de recuperare.

Școală și alte medii: sugestii de abordare. Planul de intervenție nu este unul izolat, acesta cuprinde toate mediile în care copilul se află zilnic, inclusiv cel școlar. Analistul comportamental este disponibil oricând să ofere sugestii cadrelor didactice.

Solicitarea consimțământului părinților pentru intervențiile implementate și stabilirea împreună cu aceștia a obiectivelor programului de intervenție. Analistul comportamental va expune obiectiv atât rezultatele datelor colectate, evaluările cât și strategiile propuse, obținând opinia lipsită de constrângere a părinților. Acesta nu va impune familiei o intervenție sau alta și nici nu va omite informații relevante atunci când o stabilește.

Oferirea accesului la informații relevante. Analistul comportamental va ghida echipa de intervenție către informații utile susținute științific ce pot contribui pozitiv la procesul de intervenție comportamentală.

2. Rolul terapeutului / RBT

Implementarea directă 1 la 1 sau în grup a tehnicilor și principiilor comportamentale. Terapeutul care implementează planul de intervenție stabilit trebuie să stăpânească deja tehnicile de bază necesare înainte de începerea programului.
Cunoașterea și implementarea diferitelor tehnici de predare: învățare incidentală, DTT etc. E necesar ca terapeutul să se poată adapta constant la nevoile copilului și să arate flexiblitate în predare, în funcție de abilitatea predată. Sunt unele abilități ce e mai eficient să fie predate intensiv, cel puțin în faza inițială și altele ce e mai firesc să fie predate direct în mediul natural. Lipsa acestei flexibilități din partea terapeutului poate limita considerabil progresele copilului.
Urmărirea consecventă a planului de intervenție personalizat și a intervențiilor. Terapeutul este acela care implementează planul de intervenție exact cum a fost el conceput de către analistul comportamental, așadar e nevoie de rigurozitate în urmărirea obiectivelor propuse.
Colectarea de date cu privire la comportamente în mod consistent și obiectiv. Aptitudinile legate de colectarea de date sunt foarte importante în programul de intervenție. Omiterea, modificarea sau limitarea colectării de date poate duce la decizii greșite în ceea ce privește intervenția comportamentală.
Asistarea părinților în implementarea planului de intervenție. Având în vedere că terapeutul este cel care interacționează cel mai frecvent cu părinții sau familia, acesta este cel mai potrivit în a ajuta la implementarea corectă a strategiilor stabilite și în afara orelor de terapie.
Identificarea constantă a motivației copilului. Terapeutul este direct responsabil în a identifica (împreună cu familia) ceea ce îl poate motiva pe copil să învețe cât mai bine. Prevenirea comportamentelor de evitare sau scăpare determinate de lipsa motivației este, de asemenea, responsabilitatea terapeutului.
Crearea materialelor didactice în acord cu planul de intervenție (împreună cu familia)
Organizarea sesiunilor de predare urmând planul prestabilit. Programele de intervenție bazate pe predare intensivă sunt structurate astfel încât fiecare secundă este importantă. Terapeutul se va asigura că are o fluență bună în urmărirea planului și va valorifica timpul atribuit terapiei.
Programarea menținerii și generalizării. Nu este suficientă urmărirea (rigidă) a unui plan de intervenție prestabilit. Terapeutul va avea în vedere constant în ce fel noțiunile, abilitățile predate vor ajuta copilul mai departe în dezvoltarea lui. Fiecare abilitate va trebui să ajungă să devină funcțională și să ajute copilul în viața lui de zi cu zi. O abilitate predată mecanic, izolat este inutilă și va fi, cel mai probabil, pierdută dacă nu este folosită.
Comunicarea rezultatelor și progreselor copilului prin metode clare. Terapeutul are obligația să transmită părinților feedback constant cu privire la evoluția copilului și să se consulte cu ei în legătură cu extinderea celor predate și în mediul familial.

3. Rolul părinților

Oferirea de informații relevante în vederea construirii planului de intervenție. Este foarte important ca încă de la început dar și pe tot parcursul intervenției comportamentale, familia să ofere analistului comportamental informațiile ce țin de recuperarea copilului: istoric medical, diagnostic, restricții, medicație, probleme de comportament etc. Omiterea intenționată sau neintenționată a acestora poate duce la un plan construit greșit mai degrabă decât la unul adaptat la nevoile copilului, dar și la progrese diminuate.
Colectarea de date cu scopul identificării cauzelor comportamentului, dar și cu scopul implementării corecte a intervențiilor comportamentale. Părinții nu sunt terapeuți. De aceea, de-a lungul timpului specialiștii s-au asigurat să construiască sisteme simplificate de colectare de date, ce pot fi accesibile în orice mediu. E nevoie de consecvență în utilizarea acestor sisteme de colectare de date pentru a oferi specialistului informații ce duc către decizia corectă.
Aplicarea tehnicilor comportamentale și în alte medii decât în cel de învățare, programând menținerea și generalizarea.
Informarea constantă a echipei de terapie cu privire la schimbările din viața copilului ce pot afecta procesul terapeutic și însoțirea lor în acest proces.
Implicarea în procesul de luare a deciziilor cu privire la comportamentul copilului lor
Preluarea acelor obiective din planul de intervenție ce pot fi urmărite doar în mediul familial sau în general, în mediul natural. În urma acestui proces este foarte importantă și oferirea de feedback echipei.
Anunțarea schimbărilor survenite în viața copilului, ce pot influența obiectivele urmărite.

Părinții posedă abilitatea de a face diferența în viața copilului lor. Cercetările arată că implicarea parentală în terapie este factorul principal și parte integrantă în intervenția comportamentală eficientă (Ozonoff & Cathcart, 1998).
 Situațiile în care accesul părinților la informațiile relevante legate de planul de intervenție este restricționat, duc din start la o eficiență scăzută a planului de intervenție. Nici situațiile în care echipa de specialiști se supraresponsabilizează nu este una benefică pentru copil, având în vedere oportunitățile limitate de asistare a acestuia în mediul lui natural.

4. Rolul copilului

Pentru că locul cel mai important în acest proces îl are copilul și el are, bineînțeles, rolul lui foarte bine definit. Mai mult decât atât, întotdeauna trebuie să prioritizăm felul în care acesta se simte în fiecare situație, dar și starea lui generală de bine pe tot parcursul derulării programului.
Chiar dacă uneori avem impresia că nu înțelege anumite aspecte mai complexe ale programului, datoria noastră ca adulți este să-l anunțăm despre ceea ce urmează să se întâmple, să-i explicăm, să-i arătăm dacă este cazul. În funcție de abilități, copilul își poate exprima opțiunea în anumite situații, atât verbal cât și non-verbal.
Perspectiva copilului contează în deciziile luate. Astfel, acestea vor fi luate ținându-se cont de felul în care el va beneficia de pe urma schimbărilor.
Interesele și preferințele copilului au un rol foarte important în luarea de decizii cu privire la recompense, materiale sau chiar medii sau strategii de lucru.
Copiii cu abilități verbale pot participa activ la alegerea obiectivelor, recompenselor sau locului în care doresc să învețe.

Bineînțeles, fiecare rol al fiecărui membru poate deveni mult mai complex de atât, în funcție de situație.
Nu în ultimul rând, merită să luăm aminte că echipa poate cuprinde și alți membri în funcție de nevoile copilului: medici, logoped, kinetoterapeut, cadre didactice etc. Oricare ar fi componența acesteia, niciunul dintre cei care asistă copilul în procesul de dezvoltare nu trebuie să uite un lucru: copilul are rolul cel mai important.

 

Anca Grigoraș
Analist Comportamental Acreditat BCaBA
Psiholog
Președinte Senzo Kids