contact@aba-romania.ro | GDPR

Eu când vreau ceva, cer! Comportamentul verbal: cererea

Profesioniștii din domeniul patologiei limbajului și al analizei aplicate a comportamentului împărtășesc același obiectiv în tratamentul tulburărilor de limbaj și comunicare, însă nu și aceeași definiție. Astfel că, există teorii conform cărora limbajul este înnăscut și clasificat în două categorii: receptiv și expresiv. Din acest motiv, termenul “comportament verbal”, concept controversat introdus de B. F. Skinner (1957), poate fi confuz, deoarece pleacă de la ideea conform căreia limbajul este un comportament învățat, dobândit, întărit și menținut de aceleași principii care cotroleaza și comportamentele non-verbale (operațiile de motivare, extincție, întărire, etc.). Prin urmare, el a definit comportamentul verbal ca fiind “comportament întărit prin medierea comportamentului altei persoane”. De exemplu, când un copil spune “măr” atunci când dorește să mănânce măr, comportamentul lui verbal, este întărit și menținut prin consolidare pozitivă reprezentată de primirea mărului. În esență, copilul este învățat să folosească limbajul într-un mod funcțional prin solicitarea verbală a ceea ce își dorește și prin primirea a ceea ce a cerut.

Conform B.F. Skinner, comportamentul verbal este clasificat din perspectiva funcțională, definind fiecare operant verbal conform funcției sale. Principalii operanți verbali descriși de Skinner sunt: cererea (eng.: mand), etichetare (eng.: tact), imitație verbală (eng.: echoic) și abilități de conversație (eng.: intraverbal).

Unul dintre principalii operanți verbali descriși de Skinner este cererea (eng.: mand). Tipul acesta de operant verbal este prima formă de limbaj învățată de către copil. De exemplu, plânsul unui bebeluș apărut în urma punerii lui în pătuț, poate fi o cerere pentru a fi luat în brațe. În același timp, plânsul, dar pe o tonalitate diferită, poate reprezenta nevoia și dorința de hrană. Prin consecința oferită (luat în brațe, oferit hrană) comportamentul copilului este întărit. Cererea poate fi folosită pentru a solicita multe lucruri, cum ar fi: obiecte dorite (exp.: Poți să-mi dai un creion?), informații (exp.: Unde este poșta?), asistenta (Exp.: Ajută-mă!), acțiuni (exp.: Aprinde lumina!), atenție (exp.: Doamna, am o întrebare!), eliminare aversive (exp.: Pot să iau o pauză?).

Din paragraful anterior se poate deduce cu ușurință importanta dobândirii acestui comportament verbal. Acesta ne ajută, în viața de zi cu zi să obținem lucrurile dorite sau să ne rezolvăm problemele. Pe scurt, să comunicăm eficient și mai mult decât atât, abilitatea de a cere, poate înlocui cu succes comportamentele nedorite, cum ar fi agresivitatea.

Predarea abilității de a cere, începe, în primul rând, cu identificarea obiectelor dorite de copil și apoi cu aranjarea mediului în așa fel încât să crească oportunitațiile de învățare. Pentru că, motivația este principalul pion în învățarea acestei abilități, este important să ne asigurăm că, ceea ce dorim să-l învățăm pe copil să ceară, este cu adevărat dorit de către acesta. Este contraproductiv să încerci să înveți un copil să ceară ceva ce nu vrea! La fel de important este și modul în care aranjăm mediul. Dacă copilul poate accesa independent lucrurile dorite, acesta nu va fi motivat să le ceară.

Pentru ca o persoană să folosească cererea ca mod de comunicare, aceasta nu trebuie neapărat să fie vocală. Cererile pot fi adresate atât vocal cât și nonvocal, prin limbajul semnelor, gesturilor, a schimbului de imagini (PECS) sau prin intermediul sistemelor augumentative de comunicare.

Așadar, predarea și dezvoltarea abilității de a cere, nu trebuie trecută cu vederea atunci când vorbim de intervenția timpurie în cazul copiilor cu autism sau alte tulburări de dezvoltare, mai ales că, un repertoriu bogat de cereri reprezintă bagajul necesar învățării celorlalți operanți verbali.

 

Maria Gioroc – BCaBA

Președinte Asociația Spontania