In contextul in care mediul inconjurator este in continua schimbare, fiecare din noi suntem provocati permanent sa ne modelam comportamentul astfel incat sa reusim sa „tinem pasul” cu situatiile noi la care suntem expusi. Putem pune egal intre „a tine pasul” si „a dovedi flexibilitate”,  flexibilitatea fiind termenul care se refera la schimbarea adaptativa a unui comportament, ca raspuns la schimbarile din mediu.

Definitia ABA se refera exact la problematica adaptarii, la ideea de modelare a comportamentelor relevante social. Putem spune ca un program de interventie comportamentala a fost implementat cu succes atunci cand comportamentul targetat a dobandit recunoastere sociala, a devenit adaptat la mediul natural si nu mai depinde de mediul controlat din timpul interventiei. Asa stand lucrurile, dezvoltarea flexibilitatii in gandire si in comportament este preocuparea continua a analistului comportamental in planurile de interventie personalizate pe care le dezvolta pentru clientii sai.

Opusul flexibilitatii este, evident, rigiditatea. Rigiditatea ne este cunoscuta tuturor la un anumit nivel, si cred ca fiecare din noi s-a lovit la un moment dat de propria rigiditate, fapt ce ne-a impiedicat sa gasim cele mai potrivite solutii in anumite situatii, practic ne-a impiedicat sa ne adaptam la mediu. Ca frecventa, rigiditatea se regaseste cu precadere in anumite tulburari, precum tulburarea de spectru autist, tulburari obsesiv compulsive, tulburarea de opozitie, s.a. De multe ori, scopul unei interventii comportamentale este scaderea anumitor comportamente sau inlocuirea unor comportamente disfunctionale, cu comportamente adaptative. In acest caz, analistul comportamental observa care sunt barierele in calea adaptarii la mediu, daca exista comportamente repetitive neadaptate la mediu, daca acesta raspunde adecvat doar anumitor persoane iar in prezenta altor persoane se poarta neadecvat, daca clientul sau doreste ca lucrurile sa se intample intr-un singur mod (neacceptand si variante noi), daca nu reuseste sa invete reguli noi sau sa renunte la anumite reguli atunci cand situatia o cere, si asa mai departe. Depasirea acestor bariere presupune programe de interventie comportamentale adaptate fiecarui client in parte, fie pentru insusirea de noi abilitati, adecvate mediului clientului fie reversul invatarii, „uitarea” unor comportamente dezadaptative, care in trecut s-au dovedit utile insa in prezent ele nu mai sunt functionale.

Cum arata un comportament flexibil?

Imaginati-va ca aveti in fata dumneavoastra un copil de 3 ani. Acesta se joaca pe covor cu cateva cartonase cu imagini ale unor vietuitoare. Il observati cum asaza cartonasele unul langa altul, pornind de la o furnicuta, apoi un soricel, o pisica, un catel, si ultimul asezat in rand e un elefant. Initial va ganditi ca aceste imagini sunt asezate aleator, dar apoi descoperiti ca de fapt, copilul a aranjat animalele in ordine crescatoare, de la furnica pana la elefant. Draguta idee! Apoi observati cum copilul intoarce cartonasele pe cealalta parte, unde se regasesc forme geometrice de toate culorile: el acum sorteaza imaginile punand toate patratele intr-un sir, apoi toate cercurile in alt sir si tot asa… Dupa care pustiul aranjeaza imaginile sortand fiecare culoare in parte, indiferent de forma regasita pe cartonas. Desigur ca veti zambi, gandindu-va ca pustiul este foarte istet: priveste imaginile in diferite feluri, gasind astfel numeroase idei de a le folosi.

In acest joc relativ simplu, copilul da dovada de flexibilitate in comportament iar abilitatile care stau la baza jocului, sunt abilitati de viata extrem de importante, necesare fiecaruia dintre noi:

1. Atentia la mediu: acesta se uita la imaginile din fata sa (in acest caz, imaginile reprezinta „mediu”). Pe langa atentie, a folosit si discriminarea stimulilor (copilul recunoaste caracteristicile specifice fiecarei imagini).
2. Organizarea activitatii: copilul a stabilit diferite criterii de sortare si si-a condus activitatea urmarind scopul propus
3. Creativitate: copilul a folosit imaginile in mai multe moduri, fiecare joc fiind similar dar nu identic celui de dinaintea sa.
4. Autocontrol: este important sa observam si ce nu a facut copilul. Acesta nu s-a angajat in niciun fel de comportament dezadaptativ: nu a rupt imaginile, nu le-a bagat in gura, nu a desenat pe ele, etc.

Aceste patru elemente compun flexibilitatea la nivelul comportamentului. Analiza aplicata a comportamentului a gasit solutii practice de modelare a flexibilitatii, oferind o gama extrem de generoasa de raspunsuri privind adaptarea comportamentului la mediu, spre beneficiul clientului si a comunitatii din care acesta face parte: tehnici de predare structurata, atunci cand relatia comportament – mediu este haotica, tehnici de predare naturalistice, atunci cand comportamentul poate „selecta” intaritori naturali, tehnici de management comportamental, tehnici de diminuare a comportamentelor dezadaptative, si lista poate continua.

Tinand cont de specificul fiecarui caz in parte, la finalul interventiei comportamentale, testul pentru calitatea interventiei este dat in mediul natural: se urmareste daca comportamentul clientului este flexibil, daca acesta poate „sa tina pasul” in mediul din care face parte.

Articol scris de 

Adriana Boriceanu 

Psihoterapeut