Adesea, când le spunem părinţilor că primul lucru ce trebuie predat copilului lor este să ceară lucruri în mod funcţional (verbal), majoritatea spun: “Copilului meu nu-i place nimic!”. În calitate de specialişti, vă asigurăm că toţi copiii au lucruri pe care şi le doresc şi există tehnici pe care le putem utiliza pentru a creşte, atât varietatea cât şi numărul acestora. Este imperativ să învăţăm copiii să se bucure de cât mai multe lucruri, pentru a putea creşte numărul oportunităţilor de învăţare. În acelaşi timp, activităţile pe care le creăm împreună cu ei trebuie să fie cât mai distractive, astfel încât să devină înlocuitori ai autostimulărilor sau ai comportamentelor repetitive.
În timp ce, cu siguranţă, este posibil să învăţăm copilul să arate o imagine, să imite actiuni, să imite cuvinte în situaţii artificiale, nu este probabil ca el să le folosească funcţional atâta timp cât nu l-am învăţat să le utilizeze aşa cum se regăsesc ele în “lumea reală”. În plus, dacă aceste abilităţi sunt predate doar în prezenţa anumitor obiecte (jucării, jocuri, situaţii), copilul va fi motivat să vorbească doar în mediul structurat, artificial (stând la o masă) cu stimuli artificiali (imagini) şi întăritori artificiali (video, bomboane, alte recompense). Prin urmare, un “obiectiv în curs de desfăşurare în orice program ar trebui să existe pentru a asocia recompensele prestabilite (artificale: alimente, jucării sau alte obiecte preferate) cu elemente noi (alimente, jucării, obiecte neutre), pentru a crea cât mai multe situaţii în care copilul să se bucure (recompense condiţionate).
Pentru a determina ce tip de jucării sau activităţi îi plac copilului, putem urmări tipurile de autostimulări pe care le manifestă (senzoriale, motrice etc.). De exemplu, dacă un copil preferă să petreacă mult timp legănându-şi corpul şi refuză să fie atent la orice altceva, putem identifica jucării ce presupun legănatul (leagăne, scaune pentru legănat etc.)
În general, este necesar să investigăm cum reacţionează copilul la o varietate de sunete, imagini, gusturi, mişcări în mediu (stimuli). Este foarte important de ţinut minte că ori de cate ori se introduce o nouă jucărie sau activitate, trebuie să asociem acea jucărie cu o recompensă deja existentă. Cu alte cuvinte, facem ceva ce probabil nu i-ar plăcea copilului sau este neutru în combinaţie cu ceva ce ştim că îi place. Această idee este valabilă pentru orice nouă activitate ai introduce. Orice recompensă se poate folosi pentru a creşte valoarea unei jucării noi.
În continuare, vă prezentăm câteva exemple concrete cu privire la situaţiile cele mai uzuale în care îl puteţi ajuta pe cel mic să înveţe, în timp ce vă jucaţi:
– Dacă un copil se bucură când este ţinut în braţe, asociem luatul în braţe cu cititul unei cărţi. Dacă îi plac lucruri care se învârt, căutăm jucării şi activităţi care au părţi ce se învârt.
– Dacă lui îi plac vocile jucăuşe, le folosim în timp ce ne jucăm cu el.
– Dacă îi place muzica, cântăm ori exagerează inflexiunile vocii în timp ce ne jucăm.
Atunci când observăm că piticului îi place activitatea aleasă, următorul pas este acela prin care îl putem învăţa să o ceară şi pe viitor. Când ascultăm împreună cu copilul o melodie şi aceasta se termină, oprim casetofonul. Când observăm că piticul apasă pe buton ca să asculte muzică, îl putem ajuta să spună “muzică” şi aprindem casetofonul doar după ce a repetat. În cazul în care copilul este non-verbal, îl putem învăţa să ceară activitatea folosind semne sau imagini.
Multe dintre jucăriile (roţi care se învârt, unelte, maşinuţe, bile etc.) sau activităţile alese pot să ducă la autostimulări şi de aceea, rolul tău ca părinte este acela de a nu-l lăsa pe copil să se joace într-un mod repetitiv ci de a-l implica în jocuri funcţionale. Este important de reţinut că nu îţi doreşti să crească comportamentul de autostimulare prin permiterea accesului nelimitat la aceste jucării ci încerci să asociezi recompensa cu interacţiunea. Aceste jucării ar trebui ţinute într-un loc sigur, permiţându-i-se copilului accesul la ele doar în prezenţa unui adult. Dacă găseşti o jucărie sau o activitate de care este interesat copilul tău, încearcă să găseşti şi altele prin care îi poţi oferi aceeaşi stimulare senzorială.
Un alt set de jucării sau activităţi utile pentru copii este cel care combină elementele de “ cauză şi efect” prin joc. De exemplu, spălătorii auto care folosesc apa, aragaz care face bule când găteşti sau chiuvete cu apă adevarată când apeşi. Prin joc, tu ca părinte poţi dezvolta limbajul, învăţăndu-l pe copil să aibă cereri. Dacă el vrea să spele vasele şi nu ştie pe ce buton să apese ca să pornească apa, îl poţi învăţa să spună “apa”, “apasă apa”, “dă drumul la robinet” etc. Este important de reţinut faptul că atunci când este vorba de joc, părintele chiar trebuie să se joace cu copilul şi nu să pună o multitudine de întrebări. Copilul trebuie să simtă că jocurile sunt mai distractive în prezenţa părintelui. Una dintre cele mai mari greşeli pe care părinţii le fac este ca în timpul jocului să adreseze copilului o multitudine de întrebări. Acesta nu este un joc, ci o testare făcând ca jocul să devină aversiv şi nu o bucurie.
În calitate de părinte, trebuie să înţelegi că şi jocul reprezintă tot un proces de învăţare.
Exemplu 1: În timp ce vă jucaţi, copilul începe să alerge prin cameră şi să nu mai fie atent la jocul pe care îl jucaţi înainte de apariţia acestui comportament. Soluţie: În timp ce aleargă prin cameră, aleargă cu el, ia-l în braţe şi învârte-l spunând “Zburăm!” Din această situaţie, copilul învaţă un joc nou şi învaţă să ceară acest joc utilizând limbajul.
Exemplu 2: Copilul poate învăţa prin intermediul jocului noţiuni precum “jos” sau “sus”. Vă jucaţi cu mingea şi ca să sară pe ea, copilul trebuie să ceară să fie ridicat în braţe, adică să fie pus sus pe minge. Când a obosit, puteţi să-l ajutaţi să spună “jos” sau “vreau jos.”
Jocul deschide fereastra cunoaşterii în viaţa copilului şi îi dă şansa să exploreze lumea din jurul său într-un mod plăcut. Indiferent de copil, toţi ar trebui să fie învăţaţi să se bucure de această activitate a copilăriei într-un mod cât mai frumos.
Andreea Bădica, Coordonator analiză comportamentală aplicată
Anca Grigoraş, Analist Comportamental Acreditat BCaBA
