Principiul recompensei in educatia copilului – ce recompensam de fapt?

Scriu acest articol din dorinta de a clarifica, pe cat posibil, ideea de recompensare. Asta pentru ca, din experienta mea, parintii au pareri impartite cand vine vorba de intarire pozitiva a comportamentelor copilului lor. Multi dintre ei, din teama de a nu-si „conditiona” copilul, prefera sa nu il recompenseze deloc. Altii resping ideea de a oferi ceva copilului cand se comporta bine, sperand ca dorinta de a se manifesta intr-o anumita directie va aparea de la sine, la un moment dat, ca va intelege „ca e bine pentru el”.

Bineinteles ca, oricat de pozitiv ar suna, recompensa are avantajele si dezavantajele ei. Insa pentru a o aplica asa cum trebuie, este nevoie de o clarificare a conceptului in sine, de „recompensa”, de spargere a unor mituri, cum e acela ca recompensa inseamna sa conditionezi sau sa „mituiesti” copilul.
Am sa incep, prin urmare, cu putina teorie. De la Skinner (parintele behaviorismului) incoace tot auzim despre recompensarea (intarirea pozitiva). Si tot de la el aflam ca recompensele sunt de doua tipuri: pozitive si negative. Recompensele pozitive sunt acele consecinte care vin imediat dupa un comportament si ne invata sa il repetam pe viitor ( vecinul care ne raspunde la salut, salariul primit la sfarsitul lunii, satisfactia vizionarii unui film bun ).
Recompensele negative se refera la orice urmare negativa (aversiva) pe care, daca o retragem in urma unui comportament, ne reda confortul (atunci cand ne scoatem haina pentru a inlatura senzatia de caldura excesiva, cand inchidem geamul pentru a nu mai simti frig, cand ne acoperim urechile pentru a nu mai auzi sunete stridente, sau cand deschidem umbrela ca sa inlaturam senzatia neplacuta creata de ploaie).
Pana acum lucrurile sunt evidente. Tot ceea ce spunem sau facem poate constitui o recompensa pentru o alta persoana. La fel, orice gasim in mediu poate avea o valoare motivationala mai mare sau mai mica pentru noi. Dar ce are asta a face cu educatia copilului?

Adultii sunt de multe ori mediatori intre copil si mediu. Parintii constituie cenzorul acestor stimuli, dar si un model pentru copiii lor. Asadar, ei sunt datori sa le ofere atat modelul, cat si mediul adecvat din care sa invete si in care sa se dezvolte. Cum reactionam atunci cand copilul nostru are o reusita, ia o nota buna sau ne surprinde placut cu un gest frumos? Dar cand devine compliant si rabdator, organizat, sarguincios? Ne gandim ca sunt lucruri firesti, datorate evolutiei („deja e mare, incepe sa inteleaga”) sau ne gandim cum sa ii intarim aceasta conduita, sa il invatam ce e dezirabil sa repete pe viitor? Dar ce facem atunci cand apar comportamentele mai putin placute, care de fapt ne creeaza disconfort, pentru ca apar chiar cand „nu trebuie”?

Nu putine sunt situatiile in care piticii devin „capriciosi” si ne pun in situatii dificile. Ca atunci cand nu vor sa accepte anumite conditii (sa isi puna haina pe o vreme friguroasa, sa manance un anumit tip de mancare la restaurant, sa isi faca temele pentru a doua zi sau sa stranga jucariile) sau cand vor sa schimbe situatia deja existenta manifestandu-se zgomotos, prins plans sau tantrum. De multe ori, parintii recurg la autoritate, la ridicarea tonului, eventual la pedeapsa (gresit aplicata). De multe ori avem tendinta sa luam ca si lucruri firesti comportamentele adecvate, iar cand „abaterea” apare sa ne gandim la pedeapsa. Sau la un mod de a opri acel comportament deranjant care poate determina oamenii din jur sa intoarca privirea. Dar chiar atunci riscam sa cadem intr-o capcana ce influenteaza considerabil comportamentul copilului pe termen lung.

Ce dorim sa il invatam de fapt? Cand oferim copilului „privilegiile” dorite de ei exact atunci cand apare comportamentul nepotrivit, ce facem de fapt este sa ne recompensam negativ propriul comportament (retragem stimulii neplacuti, cum sunt plansul sau protestele acestora) si sa recompensam pozitiv exact aceste comportamente ale lor, sa ii incurajam sa se manifeste la fel si pe viitor pentru a obtine acelasi rezultat. Pe termen si mai lung, il invatam sa recurga la modalitati de comunicare nefunctionale. Chiar daca pe moment lucrurile par rezolvate si asta ne aduce o oarece satisfactie („Gata, s-a linistit, a tacut, e cuminte.”) fiecare astfel de situatie are o contributie considerabila in dezvoltarea copilului.
Daca tot suntem dispusi sa le oferim ceea ce ei cer, e indicat sa o facem pe un fond pozitiv. Iata cateva exemple banale:

pustiul incepe sa protesteze in supermarket pentru ca isi doreste inghetata si i-o cumparam repede, facandu-l sa taca, astfel scapand de privirile intrigate ale celor din jur. Solutie: identificam ceea ce isi doreste de la supermarket inca de la plecare si ii cumparam acel ceva la sfarsit, ca recompensa pentru un comportament adecvat.
dupa o lunga sesiune de joaca, toate jucariile sunt raspandite prin toata camera. Ne-am gandit sa il pedepsim, spunandu-i ca maine nu se va mai juca cu ele. Solutie: Ii putem promite vizionarea desenului animat preferat, pentru zilele in care si-a strans jucariile

copilul protesteaza ca nu vrea sa isi faca temele pana nu isi termina nivelul la jocul preferat de pe calculator. Oricat ii explicam ca e important sa isi faca temele in timp util si ca mai tarziu va fi mai obosit, el nu pare sa inteleaga. Asadar il lasam sa continue jocul.  Solutie: Jocul la calculator poate fi inclus in programul cotidian, dar ca recompensa dupa finalizarea temelor. Atunci cand putem anticipa aparitia revoltei e bine sa ne pregatim.

E bine sa invatam dinainte copilul sa inteleaga ca apreciem atunci cand se comporta bine, sa-i aratam cum un mod adecvat de exprimare ii poate aduce privilegiile dorite. Sa ii intarim modalitati firesti de interactiune, sisteme adecvate de comunicare, sa il invatam cum, printr-o atitudine pozitiva poate obtine ceea ce ii place.
Cand retragem recompensa? Intotdeauna vom avea ca scop final retragerea procedurii, in exemplul nostru, a recompensei. Odata ce comportamentul pe care vrem sa il predam apare din ce in ce mai frecvent si recompensa va deveni din ce in ce mai intermitenta, va deveni o”surpriza” pentru copil. Atunci el va fi motivat de probabilitatea unui privilegiu si nu conditionat de prezenta lui.
Dar oricat de tehnic ar suna procedura prezentata, nu trebuie sa uitam de faptul ca personalitatea copilului este in plina formare si ca tot ce facem acum va avea impact pe termen foarte lung asupra dezvoltarii acestuia. In ideea asta, trebuie sa respectam ceea ce ii place copilului nostru, preferintele lui, dorintele lui. E recomandat sa ii punem limitele si in acord cu confortul acestuia, chiar daca uneori acest lucru nu coincide cu confortul propriu.
Unicitatea personalitatii copilului. Nu in ultimul rand trebuie sa luam in considerare riscurile ce pot aparea daca aceste proceduri sunt aplicate gresit. Vrem sa il invatam ceva, nu sa il conditionam sa se comporte adecvat doar in schimbul unor privilegii, iar atunci cand ele dispar, sa dispara si comportamentele pozitive.

Anca Grigoraş, Analist Comportamental Acreditat BCaBA

Principiul recompensei in educatia copilului: Ce recompensam de fapt?