Răspunsul Institutului ABA România la Scrisoarea deschisă a Asociației DAAL Autism Project

 

Institutul ABA România și-a comunicat deschis poziția în ceea ce privește potențialul de reglementare a statului analizei comportamentale în România, fiind unica asociație profesională implicată în acest proces.

Demersurile Institutului și ale reprezentanților ABA din România au fost inițiate anterior deciziei BACB de a-și retrage certificările din Europa, iar eforturile tuturor persoanelor care au acreditare BCBA, BCaBA sau care urmează să o obțină nu au ca argument unic decizia BACB, ci dorința de stabilire a unor standarde naționale ale profesiei, respectiv de reglementare a acesteia. Deși aceste probleme/ cadre au fost tema a numeroase dezbateri și în anii anteriori, iar dosarele pentru acreditarea profesiilor de analist comportamental, respectiv tehnician comportamental au fost depuse spre consultare la finalul anului 2019, interesul public a devenit acum evident pentru aceste proceduri, ceea ce ne motivează și ne bucură.

Ședințele, rapoartele de discuție, pașii juridici necesari pentru acreditarea profesiei și orice demers al Institutului ABA România sunt comunicate deschis, iar implicarea oricărei persoane în acest proces este binevenită.

Institutul ABA România este expresia coeziunii analiștilor comportamentali din România care doresc să se implice activ și voluntar în consolidarea profesiei lor și a menținerii unor standarde de înaltă calitate.

Institutul se bucură în prezent de susținerea unui grup de organizații cu mulți ani de implicare în dezvoltarea serviciilor pentru copiii cu TSA din România. Eforturile comune ale AUTISM VOICE, HELP AUTISM, ÎNVINGEM AUTISMUL, LUMEA LUI ARTHUR, Centrului RAINBOW și ale analiștilor comportamentali independenți, neafiliați unor organizații, au însemnat până în 2020 nu doar promovare și lobby, ci acțiuni concrete – programe pentru copiii cu TSA, cursuri de formare, dezvoltare de centre de terapie, proiecte de fundraising, implicare în acțiuni de reglementare legislativă – peste 10 ani de practică și profesionalism.

Cursurile de formare în analiza comportamentală aplicată susținute prin intermediul Clemson University în ultimii 4 ani, ABA Bucharest International Conference (eveniment care este deja la cea de-a noua editie în acest an), grupurile de lucru interministeriale în care au fost implicate organizațiile mari din domeniu, cursurile de specializare pentru terapeuți susținute de asociațiile înființate de analiști comportamentali acreditați, toate sunt demersuri care au dus la evoluția analizei comportamentale aplicate și la creșterea calității serviciilor oferite de către terapeuții și centrele din România.

Vă reamintim că Institutul ABA România este reprezentat de analiști comportamentali cu certificări internaționale – cu valori etice și profesionale implicite, al căror impact în domeniu este unul evident, care încearcă în prezent să-și coordoneze împreună acțiunile pentru a implementa la nivel național acele norme de practică și etică menționate.

Apreciem implicarea DAAL din 2019 și a rezultatelor obținute, orice acțiune profesionistă adăugând un plus de valoare în acest domeniu.

De asemenea, orice organism nou înființat care dorește să-și orienteze activitatea înspre segmentul de reglementare legislativă, politică și lobby – alături de noi sau independent, este binevenit.

Institutul ABA România

16/01/2020

 

Acesta este răspunsul Institutului ABA România la scrisoarea deschisă a DAAL Autism Project

Scrisoare deschisa

Catre Institutul ABA Romania

 

Ca toti ceilalti din domeniu, membrii Asociatiei DAAL Autism Project, am luat cu surprindere la cunostinta decizia BACB cu privire la schimbarea politicii de acreditare incepand de la 1 ianuarie 2023, respectiv restrangerea acreditarii internationale BCBA/BCaBA la rezidentii din US si Canada. 

Desi decizia BACB nu va avea impact asupra analistilor comportamentali BCBA/BCaBA care isi obtin acreditarea pana la sfarsitul anului 2022, efectele deciziei bordului vor fi profund negative în continuarea dezvoltarii domeniul analizei comportamentale aplicata, atat la nivel de practica, cat si de cercetare, in Romania si Europa. 

Din 2010 pana in prezent 38 de analisti comportamentali si 44 de RBT au obtinut recunoasterea internationala a competentelor lor dupa ce au parcurs un curs acreditat si verificat de BACB. Impactul pozitiv al pregatirii lor se observa clar in evolutia calitatii serviciilor ABA oferite copiilor cu TSA, fie ca a fost vorba de centre sau in practica privata. Din 2023 nu o sa mai existe niciun motiv pentru aprobarea cursurilor la Asociatia Internationala de Analiza Comportamentala (ABAI), pentru mentinerea nivelului de educatie, pentru respectarea task list-ului emis de BACB si multe altele. Studentii nu vor mai fi atat de motivati sa urmeze un curs VCS – ABAI (ABAI verifica si aproba structura si continutul cursului, numarul de ore, lectorii si organizarea cursului in Universitate in acord cu standardele BACB), de vreme ce nu va exista o recunoastere internationala a competentelor lor. Mai mult, persoanele care au urmat un curs VCS – ABAI de minum 315 ore nu se vor deosebi de cei care vor urma cursuri de 80-100 de ore, deoarece toti vor primi acelasi certificat de competente primit de la Ministerul Educatiei si / sau Colegiul Psihologilor din Romania. Ca atare, foarte multi vor putea spune ca au competente in analiza comportamentala aplicata, desi pregatirea lor va fi una total diferita.  

Pe parcursul anului 2019 Alina Vlad ( Bobarnac) si Damian Nedescu, reprezentanti ai  DAAL Autism Project, au promovat din toate puterile si sub toate formele mentinerea unor standarde inalte in ceea ce priveste calitatea pregatirii specialistilor in domeniu, fie ca a fost vorba de terapeuti ABA, fie ca a fost vorba de analisti comportamentali. Mai mult decat atat, s-au implicat activ in promovarea ABA ca interventie de prima optiune la copiii mici cu TSA, la pastrarea standardelor calitative si de etica impuse de BACB, la promovarea tuturor centrelor sau analistilor acreditati BCBA/BCaBA din Romania si nu in ultimul rand la recunosterea profesiei de analist comportamental la nivel national. Pentru a atinge aceste deziderate au facut eforturi constante pentru a ii informa pe beneficiari in ceea ce priveste aceste standarde de calitate si cum acreditarea BCBA/BCaBA le ofera cele mai multe sanse ca ele sa fie respectate. Dincolo de asta, in directia recunoasterii profesiei, au realizat cel mai important pas facut pana acum in domeniul analizei comportamentale in Romania si anume structurarea si implementarea unui curs VCS, aprobat de ABAI, la o universitate de stat din Romania, respectiv UVT (Universitatea de Vest din Timisoara). Lucru care inerent si in mod extrem de direct inseamna recunoasterea stiintei analizei comportamentale aplicate in mediul academic din Romania si de catre institutii ale statului roman cum este Ministerul Educatiei sau ANC (Agentia Nationala pentru Calificari).

Organizatia Institutul ABA Romania si-a propus sa coaguleze interesele comune ale specialistilor in analiza comportamentala aplicata (ABA) si sa devina vocea acestora in relatie cu institutiile nationale si internationale. Desi membru fondator, Alina Vlad (Bobarnac) la sfarsitul anului 2019 a decis sa se retraga din organizatie si sa promoveze ABA din pozitia de profesionist si atat, avand in vedere contextul si incompatibilitatea de viziune si implementare a proiectelor cu ABA Romania ca organizatie.

Tinand insa cont de decizia boardului, nevoia de unanimitate in comunitate ceruta de BACB si dorinta de a mentine pe viitor aceleasi standarde si competente pentru analistul comportamental in Romania, DAAL Autism Project, Damian I. Nedescu si Alina Vlad (Bobarnac), sustin si sunt dispusi sa ajute cu informatii, sa faca lobby si sa intreprinda orice alte actiuni considerate necesare pentru a ajuta Institutul ABA Romania, daca Institutul ABA Romania alege sa depuna toate eforturile la BACB pentru a obtine continuarea acceptarii aplicatiilor din Romania dupa 2022, pentru acreditarea BCBA/BCaBA/RBT.

In aceeasi masura, daca in urmatorul an, Institutul ABA Romania va alege sa isi concentreze toata energia si resursele in directia obtinerii unor standarde extrem de vagi de la diverse institutii ale statului roman, precum si initierea unui board national, similar, dar independent de BACB, pentru certificarea si crearea de standarde nationale a competentelor analistului comportamental, daca nu se consulta cu celelalte organizatii europene pentru promovarea standardelor impuse de BACB  si in Europa, daca nu va deveni cu adevarat independenta fata de orice alta organizatie care ofera servicii de orice fel in domeniul ABA pentru a reusi sa promoveze domeniul ABA ca stiinta si interesele tuturor membrilor comunitatii, ne rezervam public optiunea de a crea o noua organizatie care sa dezvolte și sa promoveze practici si programe bazate pe dovezi stiintifice, care protejeaza beneficiarii si faciliteaza accesul la servicii etice si eficiente de analiză comportamentala aplicata.

 

Cu respect,

Alina Vlad (Bobarnac)

Damian I. Nedescu

15 Ianuarie 2020