Înainte de a preda orice unui copil cu cerințe educative speciale (sau fără), este important să ne punem întrebarea ”De ce vreau să îl învăț aceast lucru?” Cu alte cuvinte, ne gândim la felul în care noua abilitate îl va ajuta pe copil să se descurce mai bine în prezent și în viitor, să fie mai fericit, mai autonom și să se integreze social. Un program de intervenție individualizat ABA presupune a privi copilul pe care îl avem în față, cu abilitățile sale, cu contextul său de viață (familie, mediu de viață, număr de ore de intervenție, cine oferă intervenția directă etc) și apoi să stabilim împreună cu familia nevoile de dezvoltare ținând cont și de etapele de dezvoltare firești descrise și studiate în psihologia dezvoltării (psihologia vârstelor).

Acestea fiind zise, să privim puțin care este poate fi motivația pentru a preda unui copil cu TSA sau cu alte tulburări de dezvoltare abilitatea de a răspunde adecvat cu ”nu știu”:

1. Dacă un copil nu știe să răspundă cu ”nu știu”, se implică frecvent în unul din aceste comportamente:

• Nu spune nimic.
• Repetă întrebarea (răspuns ecolalic).
• Oferă un răspuns tangențial – un răspuns care are o foarte mică legătură cu întrebarea. (Ex: ”Pe unde mergea Scufița Roșie spre bunica?” – ”Lupul”).

A-i preda abilitatea de a spune ”nu știu” poate scădea răspunsurile ghicite și răspunsurile ecolalice. Și poate oferi copilului ocazia de a da un răspuns corect ”nu știu” într-o situație în care nu ar fi spus nimic.

2. Dacă un copil se implică în oricare dintre cele 3 variante descrise mai sus într-un context social natural: când un adult îl întreabă ceva sau când un coleg îi pune o întrebare, atunci șansele sale de integrare socială scad. Dacă vorbim de interacțiunea cu un alt copil, de exemplu, care i-a adresat o întrebare copilului cu TSA, iar acesta a repetat întrebarea, atunci există mai multe riscuri: fie acel copil va evita să mai inițieze comunicarea cu copilul cu TSA, fie va râde de el.

3. Mulți copii cu autism nu au abilitatea de a învăța anumite concepte fără a le fi predate în mod special. De aceea, dacă am aștepta ca această abilitate să apară de la sine am putea să vedem după mult timp că nu și-a însușit această abilitate, timp în care relațiile sale sociale au fost afectate.

4.Dacă un copil învață să spună că nu știe, poate fi învățat să pună întrebări în funcție de situația unde îi lipsesc informații: Dacă nu știe cum se numește un obiect poate întreba ”Ce este? Cum se cheamă?”, dacă vrea să știe ce se pregătește de mâncare, poate întreba ”Ce mâncăm azi?”; dacă vrea să știe unde își va petrece timpul în weekend, poate să întrebe ”Ce facem sâmbătă?” etc. În momentul în care un copil identifică informațiile care îi lipsesc și poate pune întrebări, atunci am reușit să dezvoltăm inițiativa și curiozitatea sa, iar el își poate crea singur ocazii de învățare. Fiecare întrebare pe care o pune este o interacțiune socială adecvată și o ocazie de a învăța ceva nou pe care a creat-o singur. Pentru a-l pregăti pentru acest mare pas, este bine să avem în minte (dacă vorbim de un copil verbal) să îi oferim informații ambigue și să promptăm/să așteptăm ca el să întrebe apoi. Ex: ”Diseară mergem undeva!” – ”Unde mergem?”, ”Ți-am adus ceva!” – ”Ce?”, ”Ne vedem cu cineva în parc!” – ”Cu cine?” , ”Îți pregătesc ceva bun!” – ”Ce?” etc. În fiecare din aceste situații noi îi prezentăm copilului o variabilă necunoscută (”undeva”, ”cineva”, ”ceva”) și îl invităm să investigheze.

Câteva recomandări generale despre felul în care se poate preda această abilitate (menționez că nu sunt singurele modalități utilizate de predare):

• Selectăm materiale/activități plăcute și de interes pentru copil, astfel încât motivația să fie directă.
• Alternăm întrebările la care știe răspunsul cu întrebările la care nu știe răspunsul – astfel se produce învățarea prin deosebire (discriminare) – copilul ajunge să înțeleagă ce înseamnă a ști și a nu ști, nu învață pur și simplu să răspundă automat cu ”nu știu”.
• Testăm și selectăm întrebări la care copilul nu știe să răspundă.
• Pornim de la informații simple și concrete, cu suport vizual (cum se numește un obiect, o persoană), către informații mai dificile și concrete (ex: cu ce obiect facem un anumit lucru, din ce categorie face parte un obiect, ce obiect are x caracteristică) și avansăm către informații abstracte (informații generale – ”Care e prima zi din săptămână?” – și informații despre propria persoană – ”Câți ani aveai când ai început grădinița?”). Ținem cont mereu de nivelul de dezvoltare al copilului, este posibil să rămânem mult timp la informațiile concrete până să putem trece la întrebările mai complicate.
• Ținem cont de naturalețea situației de predare: Dacă copilul a spus că nu știe, cu ajutor (prompt) și noi i-am spus ce este (Ex: „este ciocanul”), nu repetăm apoi întrebarea și îl promptăm din nou să spună ”nu știu”, deoarece este posibil ca de data aceasta să dea răspunsul (”Este ciocanul ”) – acum știe.
• Putem să predăm această abilitate, ca multe altele, și prin model. De exemplu, bate cineva la ușă iar noi să îi spunem copilului: ”Hmm, cine este? Nu știu. Hai să vedem”. În felul acesta copilul observă contexte în care poate folosi această nouă abilitate. Adesea noi, adulții, nu folosim ”nu știu” într-o situație ca cea tocmai prezentată, noi dacă nu știm ceva întrebăm direct, însă poate fi valoros să îi oferim copilului model și să fim atenți să folosim acest ”nu știu”. Astfel în ajutăm să identifice situații unde îi lipsec informații și ar putea întreba.

Cinci idei de jocuri pentru predarea inițială (pornesc de la premisa că materialele descrise sunt preferate de copiii din situațiile de mai jos, e important să adaptați pentru fiecare copil în parte):

1. Luăm o cutie prin care nu se vede ce este înăuntru dacă este închisă. Punem o jucărie în cutia deschisă și întrebăm copilul ”Ce este?/Ce vezi aici?/Ce am în cutie?”. Copilul răspunde cu numele jucăriei și o primește. Apoi, fără să vadă copilul, punem o altă jucărie preferată și închidem cutia. Repetăm întrebarea și ajutăm copilul să spună ”nu știu”. Apoi variem aceste situații între ele și recompensăm faptul că spune ”nu știu” arătându-i și oferindu-i ce avem în cutie.

2. Punem cartonașe cu animale pe masă, unele cu fața la copil și unele cu fața în jos. Întrebăm la fiecare imagine ”Ce animal este aici?/Ce vezi aici?”. Copilul va denumi animalele și va spune că nu știe când cartonașul este cu fața în jos. O altă posibilitate este să punem toate cartonașele cu fața în sus și să punem poze cu animale mai exotice, mai rare, pe care copilul nu le știe.

3. Copilul are un trenuleț cu vagoane în care se pot sui personaje. Aducem un personaj care este la vedere pentru copil și întrebăm ”Știi cine vrea să se urce în tren?”, copilul spune ”Da, știu, prințesa!”, apoi aducem un alt personaj care este ascuns după palma noastră și ajutăm copilul să răspundă ”nu știu”.

4. Desenăm, decupăm și laminăm două siluete umane (fată și băiat) în lenjerie de corp. Apoi confecționăm varii piese vestimentare (unele mai cunoscute, altele mai deosebite, pe care nu le știe încă). Apoi ne jucăm de-a garderoba și prezentăm aleatoriu piese cunoscute cu piese necunoscute de îmbrăcăminte, întrebând ”Știi cu ce vrea să se îmbrace fata/băiatul azi?” Atunci când veți întreba în timp ce arătați o haină cunoscută (ex: pantaloni), copilul va spune denumirea, atunci când e o piesă mai deosebită (ex: vestă), copilul va spune ”nu știu”.

5. Ne jucăm v-ați ascunselea cu copilul, în joc fiind minim 2 persoane în afară de copil (ex: părinții). Înainte de joc, mama întreabă copilul ”Unde este tata?” și copilul răspunde (ex: ”pe canapea”). Apoi copilul începe să numere, tata se ascunde, iar mama întreabă ”Hmm, unde este tata?”, iar copilul spune ”Nu știu” și apoi începe căutarea.

Andreea Stroe-Mățăuan

Psihoterapeut, Analist comportamental BCBA

Referințe:

Green, Gina. (2001). Behavior Analytic Instruction for Learners with AutismAdvances in Stimulus Control Technology. Focus on Autism and Other Developmental Disabilities – FOCUS AUTISM DEV DISABIL. 16. 72-85. 10.1177/108835760101600203.

Ingvarsson, E. T., Tiger, J. H., Hanley, G. P., & Stephenson, K. M. (2007). AN EVALUATION OF INTRAVERBAL TRAINING TO GENERATE SOCIALLY APPROPRIATE RESPONSES TO NOVEL QUESTIONS. Journal of Applied Behavior Analysis, 40(3), 411-29.

Koegel, R. L., Koegel, L. K. –  (2012) The PRT Pocket Guide: Pivotal Response Treatment for Autism Spectrum Disorders

Koegel, R. L., Koegel, L. K. – (2006) Pivotal Response Treatments for Autism